Modificari de ultima ora la programul usturoiul! Scade subventia?

Usturoiul românesc

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a publicat pe data de 10 februarie 2020 modificările efectuate la programul de sprijin de 3000 de euro pentru hectarul cultivat cu usturoi. Suma alocată pentru plata subvenției este 7,5 milioane de lei. Cuantumul pe hectar scade când cererile depășesc bugetul.

Potrivit proiectului de act normativ pentru modificarea și completarea Hotărârii nr. 108/2019 pentru aprobarea schemei „Ajutor de minimis pentru aplicarea programului de susţinere a producţiei de usturoi”, precum şi pentru stabilirea unor măsuri de verificare şi control al acesteia, publicat de Ministerul Agriculturii, fermierii care solicită subvenția pentru usturoi trebuie să fie înregistraţi în evidenţele Registrului agricol deschis la primăriile în a căror rază administrativ-teritorială se află suprafeţele cultivate cu usturoi la data depunerii cererii.

De asemenea, cultivatorii trebuie să dețină Registrul de evidență a tratamentelor cu produse de protecție a plantelor, completat cu tratamentele aplicate culturii.

Valoarea ajutorului de minimis care se acordă beneficiarilor este de maximum 14.248,8 lei/ha, care reprezintă contravaloarea în lei a maximum 3.000 euro/ha, la cursul de schimb de 4,7496 lei pentru un euro, stabilit de către Banca Centrală Europeană în data de 30 septembrie 2019, fără a depăși valoarea maximă de 20.000 euro/trei exerciții financiare/beneficiar, prevăzută la art. 3, alin. (2) din Regulamentul de minimis în sectorul agricol.

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, prin direcțiile pentru agricultură județene și a municipiului Bucureşti, efectuează inspecții în teren, pe parcursul perioadei de vegetație a culturilor de usturoi și verifică permanent modul de respectare a prevederilor prezentei hotărâri de către beneficiarii sumelor reprezentând sprijin financiar prevăzut de schema de ajutor de minimis.

Cuantumul pe hectar al subvenției va fi diminuat în situația în care, după centralizarea tuturor situațiilor privind sumele necesare reprezentând ajutor de minimis, se constată depășirea sumei maxime, adică 7,5 milioane lei pentru anul 2020.  Valoarea ajutorului de minimis care se acordă per beneficiar poate fi redusă în vederea încadrării în buget, se specifică în proiectul de act normativ.

Picture of Florentin Iuga
Florentin Iuga

 NOTĂ  Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 ATENȚIE!   Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.

Cele mai citite în ultimele zile

PUBLICITATE

reclama CLAAS

alcedo

naturevo copfort

reclama Agricover

reclama adama

reclama gratarescu

reclama lidea

reclama sixt

reclama timac agro

reclama natur grup

reclama aisr

reclama Deltateh

reclama corteva

reclama nhr agro partners

reclama fmc

reclama prima sementi

reclama sixt

reclama sumi agro

produse MARCOSER

reclama verdon

reclama carmeuse

reclama syngenta

logo AGROPRESS

© AGRO TV 2026 | Toate drepturile rezervate | Este interzisă reproducerea integrală sau parțială, ori distribuirea conținutului, fără menționarea sursei.