Modificări de ULTIMĂ ORĂ la Programul Tomata! Bani mai mulți pentru legumicultori

florin barbu programul tomata

Programul tomata urmează să fie complet modificat! Ministrul Florin Barbu a avut o întâlnire, la sediul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), cu reprezentanții Uniunii Salvăm Țăranul Român (USȚR), pentru a discuta mai multe subiecte de interes pentru micii fermieri, printre care și desfășurarea programului tomata în anii 2024 și 2025.

Astfel, potrivit fermierilor prezenți la întâlnire, au fost bătute în cuie o serie de modificări importante la programul de susținere a producției de legume în spații protejate, cunoscut popular drept Programul Tomata.

Potrivit lui Ion Păunel, fondator al USȚR, Programul Tomata va continua în ciclul I al anului 2024 sub aceeași formă ca anul trecut, printr-un sprijin de 3.000 de euro/1.000 mp Totuși, acest sprijin urmează să fie plătit în două tranșe: jumătate din sumă la plantare, în lunile aprilie-iunie, iar cealaltă jumătate în luna septembrie. Există posibilitatea ca la rectificarea bugetară să se mai adauge încă 500 euro/ Beneficiar/ 0,1 Ha Tomate Cultivate în Spații Protejate Ciclul 1, astfel încât sprijinul total să ajungă la 3.500 de euro.

Termenul limită pentru valorificarea producției din ciclul I va fi 15 iulie 2024.

În ceea ce privește ciclul II de producție, se vor păstra aceleași legume ca în 2023, însă sprijinul se va dubla, ajungând la un cuantum de 2.000 euro/1.000 mp.

Modificări și mai substanțiale ar urma să vină în anul 2025, spune reprezentantul USȚR. Se pare că în discuțiile cu ministrul Barbu s-a agreat modificarea în totalitate a programului, astfel încât sprijinul să fie acordat pe toată suprafața de legume cultivate în spații protejate, nu doar pe 1.000 mp.

Astfel, din 2025, legumicultorii ar urma să primească 1.500 de euro/1.000 mp solar, însă suprafața nu va mai fi plafonată. Spre exemplu, dacă un fermier cultivă 5.000 mp de legume în spații protejate, va primi un sprijin total de 7.500 de euro.

Totodată, Ion Păunel spune că în această variantă a programului ar urma să intre aproape toate tipurile de legume cultivate în spații protejate, cu condiția ca minimum 50% din suprafața totală să fie cultivată cu tomate.

Picture of Ionuț Fîntînă
Ionuț Fîntînă

 NOTĂ  Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 ATENȚIE!  orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.

  CELE MAI COMENTATE ARTICOLE  

PUBLICITATE

© AGRO TV 2025 | Toate drepturile rezervate | Este interzisă reproducerea integrală sau parțială, ori distribuirea conținutului, fără menționarea sursei.

Hide picture