28 septembrie 2021 - 10:47

Mită pentru un șef OJFIR. Ar fi luat din banii tinerilor fermieri

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție (DNA), Serviciul teritorial Constanța, au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a Irinei Manole, la data faptei șefă a OJFIR Tulcea, în sarcina căreia s-a reținut comiterea infracțiunii de luare de mită.

Potrivit magistraților tulceni, Irina Manole a fost trimisă în judecată într-un dosar în care este acuzată că ar fi pretins și primit suma de 70.000 lei.

„În cauza mediatizată prin comunicatul nr. 266/VIII/3 din 5 aprilie 2021, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Constanța au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatei Manole Irina, la data faptei șefă a Serviciului active fizice și plăți directe din cadrul Oficiului Județean pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (OJFIR) Tulcea, în sarcina căreia s-a reținut comiterea infracțiunii de luare de mită.

„În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut în esență următoarea stare de fapt: În perioada martie – aprilie 2021, inculpata Manole Irina, în calitatea menționată mai sus, printr-un intermediar, ar fi pretins și primit suma de 70.000 lei de la o persoană (martor în cauză), beneficiară a unui proiect finanțat din fonduri europene nerambursabile, împrejurare în care procurorii anticorupție au procedat la constatarea infracțiunii flagrante.

„Suma respectivă reprezintă jumătate (50%) din banii încasați de la OJFIR Tulcea, sub formă de finanțare europeană, de către persoana respectivă în cadrul Măsurii «Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri» și ar fi fost primită de inculpată pentru a-și îndeplini atribuțiile de serviciu, respectiv pentru «ajutorul» acordat martorului la întocmirea, depunerea și aprobarea proiectului finanțat din fonduri europene nerambursabile”, se menționează într-o informare a DNA.

Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Tulcea cu propunere de a se menține măsura preventivă dispusă în cauză.

„Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție”, mai scriu cei de la DNA în informarea de presă.