
Mistreții își fac de cap în culturile fermierilor: „Păcat de munca noastră”

Pagubele provocate de mistreți reprezintă, an de an, un coșmar pentru fermierii din multe zone ale țării. Chiar dacă mulți dintre ei încearcă să-și protejeze culturile cu garduri, animalele sălbatice reușesc să treacă de orice barieră, distrugând părți semnificative ale viitoarei recolte.
De această dată, un caz din Vâlcea arată dimensiunea problemei, unde fermierul Constantin Epure spune că pagubele se ridică până la 20% din cultura de porumb.
„Evidentele probleme cu animalele sălbatice, în acest caz cu mistreții. În fiecare an. Este dezastru, o parte importantă, chiar 20% din sola în care mă aflu este afectată. Aceleași probleme an de an, iar autoritățile nu reușesc să găsească soluții. Păcat de munca noastră”, ne-a relatat fermierul Constantin Epure, din județul Vâlcea, într-un material publicat de jurnalistul Ovidiu Ghinea.
În multe comunități rurale, fermierii spun că autoritățile privesc neputincioase la atacurile mistreților, fără să facă nimic pentru a le opri. În lipsa unor intervenții coordonate, pagubele provocate de mistreți cresc presiunea pe buzunarele fermierilor, deja afectați de secetă și prețuri imprevizibile la inputuri.
Redacția AgroTV
NOTĂ Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.
ATENȚIE! Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.

































