
Ministrul Petre Daea, în control la irigații! ”Avem banii necesari”

Ministrul agriculturii și dezvoltării rurale, Petre Daea, a ieșit iar la control pe teren, să vadă cum merg lucrările la sistemul de irigații. Șeful MADR a publicat un mesaj pentru fermieri în care i-a asigurat, de asemenea, că există banii necesari pentru realizarea investițiilor în infrastructura de irigații.
”Să folosim orice clipă bună de lucru! Pe șantierul de investiții din sistemul de irigații Crivina -Vânju Mare, constructorul folosește fiecare fereastră de timp pentru realizarea lucrărilor. Am fost la fața locului și am putut constata cu satisfacție că ritmul de executare a lucrărilor este cel programat”, a transmis Daea pe pagina sa de facebook.
”Avem banii necesari pentru susținerea lucrărilor de investiții. Trebuie să punem în funcțiune sistemul de irigații, să putem asigura apa la plante, în așa fel încât să obținem producțiile pentru care lucrează bravii noștri fermieri”, a mai spus Daea.
Ionuț Fîntînă
NOTĂ Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.
ATENȚIE! Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.






























