După incidentul de la Lungulețu de zilele trecute, subiectul privind apa din râuri folosită de fermieri pentru irigații a creat mari tensiuni în spațiul public, mergând chiar până la proteste în stradă ale agricultorilor.
Potrivit ministrului mediului, Diana Buzăianu, în momentul de față, dacă Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) caută soluţii pentru ca apa din râuri folosită de fermieri pentru irigarea culturilor să fie subvenţionată, Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor (MMAP) este interesat în primul de monitorizarea debitelor acelor râuri, pentru a nu ajunge la situaţii dramatice în care comunităţi întregi să fie afectate de lipsa apei.
„La Ministerul Agriculturii se caută soluţii pentru ca apa respectivă să poată să fie subvenţionată. În cadrul Ministerului Mediului, pe noi ne interesează mai degrabă monitorizarea debitului râurilor respective, pentru că fără o monitorizare concretă a acestei situaţii, putem ajunge în situaţii dramatice în care comunităţi întregi să fie afectate, mai ales în contextul secetei”, a declarat ministrul mediul, Diana Buzoianu, luni, într-o conferință de presă.
Potrivit șefei MMAP, cele două ministere lucrează împreună pentru a găsi un pachet de soluții care să satisfacă ambele aspecte ale problemei legate utilizarea apei din râuri pentru irigații.
„Am avut o discuţie inclusiv cu domnul Barbu. Suntem aliniaţi pe soluţiile pe care le vedem. Pe de o parte, din perspectiva Ministerului Agriculturii, există un interes legitim să ajute prin subvenţii agricultorii să acopere sumele de care e nevoie pentru a lua această apă din râuri. Din perspectiva Ministerului Mediului, este un interes legitim să fie monitorizate, să ştim câtă apă este extrasă pentru că este vorba şi de un debit, de debitul râurilor respective care, dacă scade foarte mult, afectează mai departe cu efect de domino comunităţi întregi”, a explicat Diana Buzoianu.