Ministrul Mediului anunță o nouă măsură pentru toate satele românești

Mircea Fechet, satele românești, rabla pentru tractoare, ministrul mediului

Pe lângă programele de sprijin precum ”Rabla pentru tractoare” și ”Rabla pentru sobe”, dedicate în mare parte tot locuitorilor din mediul rural, Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor pregătește pentru anul 2025 o atenție specială îndreptată către satele românești și în cadrul programului național de reciclare.

Potrivit ministrului de resort, Mircea Fechet, obiectivul de anul acesta este ca niciun sat din România să nu rămână fără cel puțin un centru de colectare a peturilor. În plus, va fi implementată o caravană care va tranzita satele românești în fiecare zi, pentru a colecta ambalajele.

”La sate sunt mai puține centre de colectare decât la oraș, ceea ce e și firesc, pentru că regula e un magazin, un punct de colectare. Nimeni nu obligă pe cineva să colecteze automat, nici nu s-ar justifica un echipament care costă 15-20 de mii de euro, la un magazin unde intră mai rar clienții, într-un sat izolat. Însă ceea ce pot spune este că, de la o săptămână la alta, numărul punctelor de colectare e în creștere.

Obiectivul meu în anul acesta este ca nicio localitate din România, indiferent dacă e în vârful muntelui sau în Delta Dunării, să nu fie privată de un astfel de centru de colectare. În același timp, RetuRO va avea o caravană, niște camioane foarte mari, care vor tranzita satele românești în fiecare zi și vor debarasa, sper eu, mii sau zeci de mii de peturi din fiecare localitate. Este o informație în premieră, pentru că face parte dintr-un plan de investiții pe care compania îl propune anul acesta”, a precizat ministrul Mircea Fechet, la B1TV.

Picture of Ionuț Fîntînă
Ionuț Fîntînă

 NOTĂ  Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

6 răspunsuri

  1. La sate sunt mai puține centre de colectare că așa e firesc????? Sistemul a fost făcut greșit!!! Trebuia să fie cu bani direct sau vouchere utilizabile oriunde!!!! Or avea satele magazine cu puțini clienți, dar sătenii cumpără din oraș și tv sa duca reciclabilele tot la oraș!!!!! Că nu ați montat automate care sa ofere bani sau vouchere general valabile.
    Noi dam bani pe reciclabile și primim înapoi nimic. Trebuie să cumperi alte produse, deci pierzi banii.
    Și vreți automate de reglat la sate? Păi datele nu au containere de reciclat pe 3/5 fracții!!!! Nu ai unde arunca plastic, hârtie, sticlă!!!!!! Faceți centr sătești de reciclare din acestea și apoi și din celelalte.
    La noi se pun boii in spate la căruță, sacii sub căruță, căruța fata roții și mai vrem să funcționeze!!!!!

    1. Aveți mare dreptate. Asa e la sate nu fac nimic plătim f mulți bani pe sticle și vine sa le dai gratis înapoi.

  2. Cum se face domnule ministru că eu plătesc gunoiul la primărie și nimeni nu vine să l ridice? – mai bine stimulati primarii să ridice gunoiul că oamenii au poluat toate pădurile din cauza incompetentei lor.

  3. În toate localitățile să se amenajeze un spațiu unde populația să depoziteze anvelope, mobilier , plastic ….

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 ATENȚIE!   Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.

Cele mai citite în ultimele zile

PUBLICITATE

  • Banner KWS

  • © AGRO TV 2025 | Toate drepturile rezervate | Este interzisă reproducerea integrală sau parțială, ori distribuirea conținutului, fără menționarea sursei.