Ministrul Finantelor, Eugen Teodorovici, vrea un pact pe agricultura

Ministrul Finanțelor Publice a fost prezent miercuri, 9 octombrie, la Romexpo, în cadrul evenimentului ”Forumul agricultorilor – bilanț și perspective”. Vorbind în fața miilor de fermieri adunați la manifestație, acesta a venit cu ideea ca anul 2020 să fie declarat anul agriculturii și zootehniei românești. În acest sens, ministrul a propus și încheierea unui pact pe agricultură, care să conțină câteva elemente esențiale pentru această zonă.

„Ce-ar fi să declarăm cu toţii anul 2020 anul agriculturii şi zootehniei româneşti, dar nu numai ca producţie, ci pe tot ceea ce face statul român?”, i-a întrebat acesta pe pe agricultori. Prin această propunere, Teodorovici vrea să îi încurajeze pe fermieri să facă în continuare ceea ce fac, fiind și mai mult stimulați de către stat, astfel încât România să fie o forță la nivel european și să aibă mai multe produse tradiționale protejate, nu doar șase, câte sunt în prezent.

”Este un pas mare înainte, dar trebuie să simplificăm tot ce ţine din partea statului ca să încurajăm trimiterea asta de dosare la Comisia Europeană pentru a fi recunoscute cât mai multe produse româneşti ca fiind tradiţionale. Avem mult de muncă, se poate face foarte mult până la final de an, astfel încât 2020 să fie anul agriculturii româneşti, nu doar la producţie, ci la orice, la irigaţii, la simplificare, la facilităţi fiscale, cost de finanţare redus”, a spus Teodorovici pe scena de la Romexpo.

El i-a porpus chiar Ministrului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Petre Daea, să redacteze pactul, astfel încât să includă elementele esențiale, pe care Guvernul să și le asume în fața fermierilor. De asemenea, Petre Daea a precizat că între el și Teodorovici a fost o colaborare perfectă, menită să sprijine fermierii.

„Între ministrul Agriculturii şi ministrul Finanţelor a fost o colaborare perfectă, perfectă pentru sprijinul dumneavoastră şi aşa va fi şi de aici încolo, iar planul pentru anul agriculturii româneşti în 2020 îl gândim împreună şi îi dăm drumul cu sprijinul dumneavoastră, în aşa fel încât să ne bucurăm împreună”, a subliniat ministrul Daea la Forumul agricultorilor. 

Picture of Ionuț Fîntînă
Ionuț Fîntînă

 NOTĂ  Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

Un comentariu

  1. Care mii de participanti, onorabililor, ca am fost si eu acolo, si dupa plecarea Vioricai Dancila daca mai erau cateva sute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 ATENȚIE!   Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.

Cele mai citite în ultimele zile

PUBLICITATE

reclama CLAAS

alcedo

nexur naturevo

reclama adama

reclama kws

captiv concept

reclama Agroest Muntenia

reclama upl

reclama vista bank

reclama sixt

reclama timac agro

reclama natur grup

reclama Deltateh

reclama corteva

reclama nhr agro partners

reclama fmc

reclama prima sementi

reclama sixt

reclama sumi agro

produse MARCOSER

reclama verdon

reclama carmeuse

reclama syngenta

logo AGROPRESS

© AGRO TV 2026 | Toate drepturile rezervate | Este interzisă reproducerea integrală sau parțială, ori distribuirea conținutului, fără menționarea sursei.