În condițiile în care sectorul creșterii vacilor de lapte este din ce în ce mai greu încercat, iar tot mai multe ferme sunt în pragul falimentului, fermierii din acest sector au cerut ajutor de la Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) pentru a putea trece peste această perioadă dificilă. MADR a răspuns cu o schemă de ajutor de 73 euro/cap de animal, însă nemulțumirile din rândul producătorilor de lapte au continuat.
Fermierii ar fi preferat o subvenție pe litrul de lapte comercializat, astfel încât să fie luate în calcul și performanțele animalelor, nu doar numărul lor. Se pare, însă, că acest lucru nu este posibil. Potrivit ministrului Petre Daea, deși este de acord cu cerințele văcarilor, acesta spune că regulamentul european nu-i dă voie să acorde o subvenție pe litrul de lapte.
”Noi am gândit bine, am gândit în așa fel încât să ajutăm sectorul și să nu facem altceva decât să punem în mișcare niște instrumente care vin în sprijinul fermierilor. Și am făcut-o. Mi-aș fi dorit și eu să putem da subvenția pe litrul de lapte, dar nu putem. Nu ne lasă regulile în care suntem, ale Uniunii Europene.
Am spus-o foarte clar și cred că trebuie să reținem, odată pentru totdeauna. 75% din bugetul pentru agricultură este alimentat din fondurile europene. Aceste fonduri europene se dau într-un concept ce care l-am croit împreună, l-am aprobat împreună și pe care trebuie să-l implementăm cu exactitate, în așa fel încât să nu ajungem în situația de a da înapoi banii.
În Politica Agricolă Comună nu se acceptă niciun ajutor de stat pe unitate de produs, ci pe animal și pe suprafață. E adevărat că logica mă îndeamnă să spun că ar fi mai bine să dăm pe unitate de produs, dar nu se poate. Motiv pentru care toate subvențiile date în România se dau pe suprafață și pe cap de animal”, a precizat Petre Daea în direct la AGRO TV, în emisiunea ”Agricultura la Raport”.