Ministrul Daea colindă prin țară! Caravana Cunoașterii MADR

Cu buzunarele doldora cu cele 15,8 miliarde de euro din Planul Național Strategic (PNS), ministrul Daea și reprezentanții MADR au luat-o la pas prin țară, cu Caravana Cunoașterii, pentru a-i familiariza pe fermieri cu planul de acțiune și politicile agricole pentru următorii cinci ani.

Astfel, Petre Daea a prezidat vineri, 9 decembrie 2022, Conferința cu titlul „Planul Național Strategic 2023-2027”(PNS), ce s-a desfășurat în Aula Magna a Academiei de Științe Agricole și Silvice, începând cu ora 9.30.

„Iată că astăzi pornim Caravana Cunoașterii PNS, ce este o caravană a lucrului în teren, un drum pe care îl continuăm și îl vom desfășura în toată țara, pe o dinamică a comunicării umane, pentru ca Planul Național Strategic să fie cunoscut în detaliu de către toți cei interesați a-l aplica. Avem la dispoziție 15,8 miliarde de euro care trebuie să ajungă la fermieri și ne asigurăm că vor ajunge. Am stabilit un calendar al întâlnirilor cu fermierii, pentru ca toți cei interesați să se familiarizeze din timp cu planul de acțiune, astfel încât să aducem în agricultura țării și în satul românesc toate sumele disponibile”, a declarat ministrul Petre Daea.

Ministrul le-a prezentat celor peste 250 de participanți la conferință noutățile introduse de PNS 2023-2027, respectiv mutarea accentului de la conformitate către rezultate și performanță, creșterea ambițiilor în materie de mediu și climă și bunăstarea animalelor, introducerea unui un grad ridicat de flexibilitate în stabilirea regulilor detaliate de eligibilitate și selecție, precum și extinderea sectoarelor pentru care se acordă finanțare din PNS: bunăstarea la taurine, irigații în sisteme locale, investiții în perdele de protecție etc.

Potrivit unui comunicat al Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), în cadrul campaniei „Caravana Cunoașterii” se va pune un accent special pe sectoare deosebit de importante precum irigațiile, depozitarea și procesarea, care vor beneficia de fonduri consistente prin intervențiile PNS din Pilonul II.

- Publicitate -

Conferința a fost organizată în cadrul campaniei „Caravana Cunoașterii” de Rețeaua Națională de Dezvoltare Rurală, „acțiune coordonată pentru aducerea la cunoștința partenerilor implicați în derularea PNS și a instituțiilor din coordonarea MADR a priorităților și oportunităților de finanțare aferente perioadei 2023-2027, în vederea diseminării pe scară largă a informațiilor specifice legate de accesarea fondurilor europene”, se arată în comunicatul Ministerului Agriculturii.

La Conferința din Aula Magna a ASAS au participat funcționari din cadrul instituțiilor din subordinea MADR, respectiv ai APIA, AFIR, ANF, ANZ, ISTIS, Laboratorul Central pentru Calitatea Semințelor și a Materialului Săditor, iar prin sistem videoconferință au fost prezenți reprezentanții stațiunilor de cercetare-dezvoltare din agricultură din întreaga țară.

„În cadrul acțiunii «Caravana Cunoașterii», Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale va organiza Conferințe naționale și regionale, astfel încât fermierilor din țară să le fie aduse la cunoștință informațiile cuprinse în PNS și sumele pe care le au la dispoziție pentru a le investi în agricultură și dezvoltare rurală”, se mai precizează în comunicat.

Imaginile folosite sunt pur ilustrative. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole