Până la sfârșitul lunii martie, toți fermierii care au solicitat subvenția APIA la motorină vor avea banii în conturi – este promisiunea ministrului agriculturii și dezvoltării rurale, Adrian Chesnoiu, făcută în cadrul unei conferințe susținute în județul Hunedoara.
”Am reușit până la 28 decembrie 2021 să plătim peste 70% din banii aferenți subvenției la motorină pentru agricultură. Astăzi, când vorbim, avem plătit inclusiv trimestrul IV la peste 98% dintre fermieri. Până la finalul lunii martie, toți banii pentru subvenția la motorină vor ajunge în conturile fermierilor, pentru că vedem cu toții cât este de importantă”, a subliniat Adrian Chesnoiu.
De asemenea, potrivit șefului MADR, peste 97% din subvențiile pe suprafață solicitat de fermieri în 2021 au ajuns în conturi, iar plățile se vor finaliza până la termenul limită – 30 iunie 2022.
”Avansurile au fost plătite în totalitate, s-a făcut și plata finală pentru peste 97% dintre fermierii români din subvențiile pe suprafață plătite de APIA. AFIR-ul plătește în tandem cu APIA aproape 3 miliarde de euro anual, bani care vin în agricultura României”, a mai precizat ministrul agriculturii.