Ministrul Barbu anunță noi plăți APIA! Toți fermierii intră la plată

ministrul agriculturii subventie pentru porumbul siloz, programe pentru fermieri, fonduri pentru fermieri investalim APIA, Florin Barbu, INVESTALIM subventiile despagubirile de seceta, fonduri europene

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a întețit ritmul plății subvențiilor în ultima săptămână, iar autorizările la plată vor continua și pe parcursul lunii martie. Potrivit ministrului agriculturii, Florin Barbu, la finalul acestei săptămâni urmează să intre la plată și fermierii care au avut dosarele blocate până acum.

Conform șefului MADR, aproximativ 13.000 de fermieri nu au fost autorizați la plată până acum, din cauza problemelor care au intervenit la controalele efectuate de APIA. Aceștia, însă, vor fi deblocați începând din 8 martie.

”Mai sunt doar 13.000 de fermieri neplătiți în momentul de față. Sunt cei care au avut probleme la control, au fost în zonă roșie. Începând cu 8 martie, se vor debloca și vor primi și aceștia deciziile de plată. 

Săptămâna aceasta am autorizat 1,5 miliarde și, așa cum spuneam, mai sunt 13.000 de fermieri cumulați, că vorbim de vegetal, de zootehnie, de sprijinul cuplat etc. Începând cu 8 martie, toate aceste 13.000 de dosare vor fi deblocate, iar până la sfârșitul lunii martie, vor primi banii”, a precizat Florin Barbu la B1 TV.

Picture of Ionuț Fîntînă
Ionuț Fîntînă

 NOTĂ  Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 ATENȚIE!   Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.

Cele mai citite în ultimele zile

PUBLICITATE

reclama CLAAS

alcedo

naturevo copfort

reclama Agricover

reclama adama

reclama gratarescu

reclama lidea

reclama sixt

reclama timac agro

reclama natur grup

reclama aisr

reclama Deltateh

reclama corteva

reclama nhr agro partners

reclama fmc

reclama prima sementi

reclama sixt

reclama sumi agro

produse MARCOSER

reclama verdon

reclama carmeuse

reclama syngenta

logo AGROPRESS

© AGRO TV 2026 | Toate drepturile rezervate | Este interzisă reproducerea integrală sau parțială, ori distribuirea conținutului, fără menționarea sursei.