Ministrul Agriculturii: Subvenție de 100 EURO/hectar și alte noi forme de sprijin în 2024

ministrul agriculturii subventie pentru porumbul siloz, programe pentru fermieri, fonduri pentru fermieri investalim APIA, Florin Barbu, INVESTALIM subventiile despagubirile de seceta, fonduri europene

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) are deja stabilit bugetul pentru anul 2024, fiind pentru prima dată când primește o alocare de 2% din PIB, conform ministrului Florin Barbu. Șeful MADR urmează să se întâlnească săptămâna viitoare și cu reprezentanții fermierilor, pentru a discuta toate schemele de sprijin care urmează să fie implementate pe parcursul acestui an.

Potrivit șefului de la Agricultură, fermierii din sectorul vegetal urmează să primească o nouă subvenție de 100 euro/hectar în 2024, însă sunt pregătite noi scheme de sprijin și pentru cei din sectorul zootehnic.

”Este pentru prima oară în România când agricultura primește 2% din PIB. Am prins inclusiv un grant de 100 euro/hectar pentru toate culturile din toamna anului 2022, asta înseamnă 3,2 milioane de hectare, deci 320 de milioane de euro prinși în buget. Sunt scheme pentru toată zootehnia, inclusiv vaca de carne, inclusiv pasăre, porc. Sunt și alte forme de sprijin, inclusiv acciza la motorină, care reprezintă aproape 30% din prețul la pompă.

Pe partea de irigat continuăm apa gratuită și subvenționarea cu 50% a stațiilor de pompare. Deja banii pe trimestrul III al anului 2023 vor fi virați săptămâna viitoare fermierilor români. (…) Toate schemele de sprijin le vom da pe un cadru foarte rapid, având în vedere prelungirea cadrului Ucraina până în luna iunie, noi trebuie să facem plățile până la sfârșitul lunii mai în conturile fermierilor”, a precizat ministrul Florin Barbu pentru AGRO TV, în emisiunea ”Agricultura la Raport”.

Picture of Ionuț Fîntînă
Ionuț Fîntînă

 NOTĂ  Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 ATENȚIE!   Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.

Cele mai citite în ultimele zile

PUBLICITATE

reclama CLAAS

alcedo

naturevo copfort

reclama Agricover

reclama adama

reclama gratarescu

reclama lidea

reclama sixt

reclama timac agro

reclama natur grup

reclama aisr

reclama Deltateh

reclama corteva

reclama nhr agro partners

reclama fmc

reclama prima sementi

reclama sixt

reclama sumi agro

produse MARCOSER

reclama verdon

reclama carmeuse

reclama syngenta

logo AGROPRESS

© AGRO TV 2026 | Toate drepturile rezervate | Este interzisă reproducerea integrală sau parțială, ori distribuirea conținutului, fără menționarea sursei.