Ministrul Agriculturii s-a întâlnit cu ambasadorul Iranului. Află ce au stabilit!

ambasador_iranAchim Irimescu, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, l-a primit în 12 mai 2016 pe E.S. ambasadorul Republicii Iran la Bucureşti, E.S. Hamid Moayyer.
Ambasadorul Iranului a făcut o scurtă descriere a ţării sale, evidenţiind punctele forte – exportul unei game foarte largi de produse agricole – şofran, smochine, cireşe, caise, nuci etc. Cu o puternică industrie petrochimică, textilă şi a materialelor de construcţii, dar şi cu zăcăminte importante de petrol şi gaz natural, ambasadorul Iranului s-a arătat interesat de extinderea relaţiilor de colaborare cu România. A menţionat că există interes pentru schimbul de experienţă pe domeniul irigaţiilor, al tehnologiilor de recoltare, al cooperării ştiinţifice, al biotehnologiilor şi nanotehnologiilor, precum şi în ceea ce priveşte marketingul produselor agricole. De asemenea, ambasadorul a subliniat că există investitori interesaţi să dezvolte afaceri în domeniul agricol în România, având în vedere orientarea Iranului către activităţi agricole extrateritoriale.
La rândul său, ministrul Achim Irimescu a explicat, că studiind cifrele privind exportul pe care România îl are cu Iranul, se constată o valoare redusă a acestora – pentru primele nouă luni din 2015 acestea s-au ridicat la 1,57 milioane de euro. De aceea, ministrul a întărit ideea că este nevoie de a dezvolta colaborarea privind schimburile comerciale de produse agroalimentare. Având în vedere că din partea Iranului există interes pentru carnea de bovine şi ovine din România, ministrul a sugerat ambasadorlui să identifice câteva produse care ar fi de interes pentru ţara sa şi să se consulte apoi cu specialiştii din cadrul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, în vederea găsirii de soluţii concrete pentru a intensifica schimburile comerciale.
La finalul întâlnirii, ministrul Achim Irimescu a fost invitat într-o vizită în Iran în perioada iunie-iulie 2016.

Imaginile folosite sunt pur ilustrative. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole