MINISTRUL AGRICULTURII CONTINUĂ VIZITELE ÎN TEREN

În perioada 10-12 martie a.c., Petre Daea, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale s-a deplasat în județele Neamţ, Iaşi, Botoşani şi Suceava.

Vineri, 10 martie 2017, ministrul a participat la Conferința Interjudețeană de Agricultură Neamț – Bacău, care s-a desfăşurat la Consiliul Județean Neamț. La eveniment au mai participat, alături de președintele CJ Neamț Ionel Arsene, președintele comisiei de agricultură din Camera Deputaților, Ioan Munteanu, directori executivi ai APIA, AFIR, ANARZ, directorii Direcțiilor Agricole, reprezentanți ai primăriilor și consiliilor locale din cele două județe, companii, fermieri și specialiști în domeniul agricol.

Sâmbătă, 11 martie 2017, aflându-se în Suceava, ministrul Agriculturii, Petre Daea, a participat și la instalarea în funcție a noului prefect de Suceava, Mirela Adomnicăi. Cu această ocazie, ministrul a anunțat că își dorește ca toate instituțiile din județ aflate în subordinea Ministerului să aibă un limbaj și un mod de lucru unitar pentru a lucra în sprijinul fermierilor.

În acest sens, ministrul a transmis că a semnat un ordin de constituire a unui comitet de coordonare la nivelul structurilor ministerului din teritoriu, pentru ca acestea să comunice rapid și corect, stabilind un mod de lucru și un limbaj comun.

Totodată, ministrul Agriculturii a mai spus că a participat, la Fălticeni, la o întâlnire cu agricultorii și fermierii din această zonă a județului, precizând faptul că o mare parte a acestora au primit deja subvențiile. Ministrul a subliniat că acordarea subvențiilor la timp reprezintă o prioritate pentru actualul Guvern.

 

 

 

 

Petre Daea a atras atenția că un aspect extrem de important este perioada de depunere a cererilor de subvenții, care a început pe 1 martie și se va finaliza pe 15 mai, motiv pentru care a făcut un apel la autorităţile locale să asigure toate condițiile agricultorilor și fermierilor pentru a depune cererile în termen.

La acest sfârşit de săptămână, ministrul Petre Daea a mai vizitat câteva ferme din regiunea Moldovei, între acestea regăsindu-se ferma de ovine Karakul de la Botoșani care aparține lui Ionică Nechifor, preşedinte al asociaţiei crescătorilor de ovine MOLDOVIS, SUINPROD din Roman, dar şi ferme legumicole din zona Botoşani, care s-au înscris deja în programul de susţinere pentru cultivarea tomatelor în spaţii protejate.

De asemenea, ministrul a trecut și pe la punctele de frontieră fitosanitare din Vama Siret, precum și pe la instituțiile din subordinea MADR din județele vizitate – centrele județene ale APIA, Direcțiile Agricole Județene sau Oficiile Județene pentru Finanțarea Investițiilor Rurale.

Picture of Florentin Iuga
Florentin Iuga

 NOTĂ  Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 ATENȚIE!   Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.

Cele mai citite în ultimele zile

PUBLICITATE

  • Banner KWS

  • © AGRO TV 2025 | Toate drepturile rezervate | Este interzisă reproducerea integrală sau parțială, ori distribuirea conținutului, fără menționarea sursei.