19 septembrie 2021 - 13:06

Adrian Oros: ”Ministerul Agriculturii nu are niciun merit pentru producțiile fermierilor”

Fermierii români au înregistrat producții record la culturile semănate în toamna anului trecut, însă Ministerul Agriculturii nu are niciun merit la acest rezultat. Declarația îi aparține chiar ministrului agriculturii și dezvoltării rurale, Adrian Oros. Acesta a vorbit în emisiunea ”Agricultura la Raport” despre rezultatele excelente înregistrate la producțiile de anul acesta.

”Pentru culturile înființare în toamna anului trecut, putem spune că rezultatele au fost unele foarte bune. Înainte de finalizarea recoltatului, o agenție de rating a făcut un studiu în care doar România avea rating excepțional pentru recoltele agricole din 2021. Sigur, la câteva săptămâni după, fermierii români au reușit să confirme acest rating foarte bun, iar eu ca ministru al agriculturii mă bucur, deși Ministerul Agriculturii nu are niciun merit pentru producțiile foarte bune înregistrate de fermieri anul acesta, la fel cum nu a avut nicio vină anul trecut când a fost o secetă cumplită și producțiile au fost diminuate drastic.

Sigur că sunt trei culturi vedetă în care s-au obținut producții record, atât ca producții totale, cât și ca producție medie la hectar. Aici mă refer la grâu, orz și rapiță. La ora aceasta putem spune că avem peste 11,4 milioane tone la grâu”, a precizat Oros în direct la AGRO TV.

Potrivit șefului MADR, cea mai importantă învățătură pe care trebuie să o desprindem din rezultatele excelente de anul acesta este că țara noastră are nevoie urgentă de investiții consistente în strategia de gestionare a apei.

”Producțiile de anul acesta obținute de fermieri demonstrează trei lucruri. Cel mai important este că avem nevoie urgentă de o strategie finanțată consistent de gestionare a apei. Avem doi ani în care lucrurile s-au produs diametral opus. Apoi, că România are un potențial agricol imens și că trebuie exploatat acest potențial agricol. Și trei, că fermierii români contribuie substanțial, eu aș spune chiar determinant, la securitatea alimentară a țării”, a mai subliniat Adrian Oros.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.