Ministerul Fondurilor Europene vrea să lanseze 4 ghiduri dedicate programului antisărăcie, în mai

lei_baniMinisterul Fondurilor Europene (MFE) vrea să lanseze, în mai, 4 ghiduri care privesc programul antisărăcie, prin Programul Operațional Capital Uman (POCU), potrivit datelor publicate pe site-ul instituției.
Valoarea totală a finanțării europene pentru proiectele care urmează a fi depuse se ridică la 830 milioane de euro.
Astfel, prin Ghidul ‘Măsuri de ocupare pentru șomeri (romă, non-romă, mediu rural, mediu urban, persoane cu dizabilități) — Program antisărăcie 3.1-3.5’ este alocată o sumă de 440 milioane euro, iar prin ‘Școala — motor de incluziune în zonele defavorizate, programe de formare pentru tineri și adulți — Program antisărăcie 6.3-6.6’ — 335 milioane euro.
Celelalte două ghiduri sunt ‘Servicii la nivelul comunității pentru copii și tineri anterior instituționalizați sau din instituții de tip rezidențial — Program antisărăcie 4.12, 4.13’ — 45 milioane euro și ‘Dezvoltarea rețelei de asistenți sociali și asistenți maternali—prevenirea separării copilului de familie — Program antisărăcie 4.14’ — 10 milioane euro. (Sursa: AGERPRES)

Picture of Florentin Iuga
Florentin Iuga

 NOTĂ  Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 ATENȚIE!   Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.

Cele mai citite în ultimele zile

PUBLICITATE

  • Banner KWS

  • © AGRO TV 2025 | Toate drepturile rezervate | Este interzisă reproducerea integrală sau parțială, ori distribuirea conținutului, fără menționarea sursei.