Militari români și americani, antrenați la luptă în județul Galați

Un număr important de militari români și americani, cu zeci de mijloace tehnice, au fost angrenați joi într-o acțiune desfășurată cu muniție de război.

Un exerciţiu de luptă cu muniţie reală, la care au participat 900 de militari români şi americani, cu peste 70 de mijloace tehnice, a avut loc joi, 10 martie, în poligonul Centrului Secundar de Instruire pentru Luptă al Forţelor Terestre Române (CSIL), din Smârdan, judeţul Galaţi, informează reprezentanţii Brigăzii 9 mecanizate „Mărăşeşti”, unitate participantă la acţiune.

Acțiunea este parte a exercițiului „Justice Eagle 22.1”, care se desfăşoară anual pe teritoriul României și care anul acesta a avut loc în perioada 2-10 martie, fiind programat încă din luna decembrie 2021.

Din cei 900 de militari mobilizaţi la exerciţiul de luptă, 150 sunt români, iar 750 americani, a precizat comandatului Brigăzii 9 mecanizate „Mărăşeşti”, colonelul Adrian Costaru, într-un comunicat remis AGERPRES.
Militarii români participanţi la exerciţiu fac parte din unităţi ale Brigăzii 9 Mecanizată „Mărăşeşti”, respectiv Batalionul 341 Infanterie „Constanţa”, Batalionul 911 Infanterie „Capidava”, Batalionul 912 Tancuri „Scythia Minor”, Batalionul 114 Tancuri „Petru Cercel” şi Batalionul 168 Sprijin Logistic „Pontus Euxinus”.

Militarii americani provin din detaşamentele dislocate în România ca parte a măsurilor de consolidare a posturii aliate pe întreg flancul estic al NATO, ca formulă defensivă de asigurare a securităţii aliaţilor şi de descurajare a acţiunilor agresive în regiunea Mării Negre.

Potrivit informațiilor furnizate de reprezentanţii Brigăzii 9 mecanizate „Mărăşeşti”, scopul exerciţiului de luptă a fost demonstrarea capacităţii de reacţie la acţiunea unui adversar, pe baza unui scenariu fictiv.

Obiectivele au constat în verificarea capacităţii de dislocare/ redislocare a forţelor şi tehnicii de luptă din dotare, integrarea forţelor în contextul multinaţional, punerea în aplicare a procedurilor standard în vigoare, creşterea coeziunii forţelor şi interoperabilitate.

De menționat că exerciţiul „Justice Eagle 22.1”, organizat de Brigada 9 Mecanizată „Mărăşeşti”, se desfăşoară pe baza unui scenariu unic, imaginar, dar adaptat ameninţărilor operaţionale posibile, în scopul dezvoltării relaţiilor funcţionale între structurile participante şi armonizării procedurilor operaţionale specifice operaţiilor ofensive.

Exerciţiul multinaţional „Justice Eagle” se desfăşoară anual pe teritoriul României şi are ca obiective creşterea interoperabilităţii forţelor armate membre ale NATO, menţinerea capabilităţii de dislocare şi instruire în comun prin exersarea sprijinului logistic aferent şi dezvoltarea unui mediu regional favorabil cooperării militare multinaţionale.

Sursa foto: Dan Paic/AGERPRES

Imaginile folosite sunt pur ilustrative. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole