Mii de tone de varză și vinete rămân să putrezească pe câmp

varză

Mii de tone de vinete și varză riscă să rămână anul acesta pe câmp. Problema rămâne aceeași, de fiecare dată: legumicultorii spun că marfa este multă și prea ieftină, iar costurile de producție și de recoltare prea mari, astfel că nu reușesc să își scoată invesția.

Deși soluția ar fi să se asocieze ca să atragă bani europeni și să dezvolte capacități de depozitare sau procesare care le-ar facilita vânzarea direct către marile magazine, nu către intermediari, oamenii rămân, din păcate, extrem de reticenți.

În Apateu, județul Arad, un fermier a cultivat vinete, obținând aproximativ 80 de tone, însă cel puțin un sfert din producție va rămâne pe câmp, informează stirileprotv.ro.

Un alt fermier va fi și el nevoit să arunce 50-60 de tone de vinete. Plătește culegătorii cu 20 de lei pe oră, dar vinetele se vând cu cel mult 50-60 de bani kilogramul, jumătate față de anii trecuți. Cheltuielile pentru cultivarea unui hectar ajung la aproape 40.000 de lei, astfel că profiturile sunt inexistente.

Și producătorii de varză se confruntă cu aceleași probleme. La Lungulețu, în Dâmbovița, a fost un an secetos, astfel că oamenii au fost nevoiți să investească sume consistente în sisteme de irigații, crescând în acest fel costurile de producție.

Deși au cultivat mai puțin, fermierii tot nu reușesc să își vândă toată recolta, așa că au ajuns tot la mâna samsarilor. De la ei varza pleacă la prețuri sub un leu pe kilogram.

Din această cauză, de multe ori, varza rămâne abandonată pe câmp sau este aruncată la animale.

Cum să vinzi tot?

Fermierii din bazinul legumicol Moțăței, județul Dolj, au găsit însă soluția ca să vândă tot. S-au orientat spre soiuri de varză care rezistă chiar și la -15 grade Celsius, astfel că vor avea marfă proaspătă inclusiv la iarnă.

Având o greutate medie de 2,5 – 3 kilograme, verzele din acest soi rezistă chiar și dacă sunt lăsate pe câmp, dar sunt și fermieri care le depozitează.

„Se pot păstra în silozuri o perioadă mai lungă de timp și silozuri destul de simple”, a explicat inginerul agronom Aurel Tîrîș pentru stirileprotv.ro.

Iar dacă fermierii din alte părți abia obțin jumătate din prețurile de anul trecut, varza pleacă anul acesta de la productorii din Dolj cu 1,5 lei kilogramul, dublu față de anul trecut.

Picture of Ciprian Voinea
Ciprian Voinea

 NOTĂ  Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

Un răspuns

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 ATENȚIE!  orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.

  CELE MAI COMENTATE ARTICOLE  

PUBLICITATE

© AGRO TV 2025 | Toate drepturile rezervate | Este interzisă reproducerea integrală sau parțială, ori distribuirea conținutului, fără menționarea sursei.

Hide picture