De unde poți să-ți cumperi mielul de Paște în siguranță – Explicațiile ANSVSA

carne de miel ANSVSA

În pragul sărbătorilor pascale, tot mai mulți români caută surse sigure pentru achiziționarea cărnii de miel. Vicepreședintele ANSVSA, Ioan Oleleu, a explicat care sunt canalele legale și sigure prin care mielul ajunge pe masa consumatorilor, precum și diferențele dintre acestea.

Potrivit oficialului, există mai multe „paliere” de valorificare a mieilor, fiecare cu reguli clare în ceea ce privește sacrificarea și comercializarea cărnii.

Primul nivel este cel al consumului propriu. Crescătorii de ovine pot sacrifica miei în gospodărie pentru masa de Paște, însă cu o condiție esențială: evenimentul trebuie declarat, astfel încât animalul să fie scos din baza de date. Această practică este permisă doar pentru consum familial și nu implică comercializarea cărnii.

”Prima verigă și cea mai de jos este consumul propriu, atunci când un crescător de ovine are în bătătură miei și, pentru consumul familial, dorește să îi sacrifice pentru masa de Paște. Este posibil acest lucru, singura condiție este să declare acel eveniment, pentru ca produsul să fie scos din baza de date”, a precizat Ioan Oleleu, la AGRO TV, în emisiunea ”Agricultura la Raport

Al doilea nivel este reprezentat de unitățile de sacrificare de capacitate mică, spații în care sacrificarea se face sub control sanitar-veterinar.

”Al doilea nivel este mielul care se sacrifică în unități de sacrificare de capacitate mică. Aici aș defini punctele de sacrificare cu activitate temporară. (…) Aceste unități de sacrificare au activitate temporară, doar în proximitatea sărbătorilor pascale, iar din aceste unități, carnea rezultată, supusă controlului sanitar veterinar, nu poate să fie comercializată decât către consumatorul final. (…) Al doilea palier este cel al unităților de capacitate mică, vorbim de punctele de sacrificare, abatoare de capacitate mică. Sunt unități cu activitate permanentă sau în funcție de cum își stabilește unitatea care gestionează astfel de unități. Ele beneficiază de asistență sanitar-veterinară obligatorie și pot să comercializeze carnea în toate unitățile care sunt autorizate din punct de vedere sanitar-veterinar, respectiv în magazine, în supermarketuri, în piețele agroalimentare și așa mai departe”, a explicat vicepreședintele ANSVSA.

La cel mai înalt nivel se află abatoarele de capacitate mare, unități care respectă standarde extinse și care pot desfășura inclusiv comerț intracomunitar sau exporturi către țări terțe.

”Următorul și cel mai de sus palier sunt unitățile de abatorizare de capacitate mare, unități care pot să facă schimburi intracomunitare cu carnea rezultată sau pot să efectueze schimburi comerciale cu țări terțe”, a mai spus Ioan Oleleu.

Picture of Ionuț Fîntînă
Ionuț Fîntînă

 NOTĂ  Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 ATENȚIE!   Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.

Cele mai citite în ultimele zile

PUBLICITATE

reclama CLAAS

alcedo

naturevo copfort

reclama Agricover

reclama adama

reclama gratarescu

reclama lidea

reclama sixt

reclama timac agro

reclama natur grup

reclama aisr

reclama Deltateh

reclama corteva

reclama nhr agro partners

reclama fmc

reclama prima sementi

reclama sixt

reclama sumi agro

produse MARCOSER

reclama verdon

reclama carmeuse

reclama syngenta

logo AGROPRESS

© AGRO TV 2026 | Toate drepturile rezervate | Este interzisă reproducerea integrală sau parțială, ori distribuirea conținutului, fără menționarea sursei.