
Michael Flatley deschide noul sezon Life & Style cu Maria Andrei: o întâlnire spectaculoasă cu legenda Lord of the Dance


Un nou sezon Life & Style cu Maria Andrei începe sambata, 28 februarie, de la 15.00, la Prima TV, cu energie, eleganță și povești care inspiră. Emisiunea revine cu o promisiune simplă: fiecare ediție va fi o invitație la descoperire, la călătorii care schimbă perspectiva și la întâlniri memorabile.
Gazda emisiunii, Maria Andrei, pornește din nou la drum cu aceeași curiozitate care a transformat Life & Style într-un reper pentru cei care iubesc destinațiile speciale, tradițiile autentice și experiențele care rămân mult timp în memorie. De la locuri spectaculoase la oameni care inspiră, fiecare episod spune o poveste despre stilul de a trăi frumos.
Debutul sezonului aduce însă și o surpriză majoră: invitatul ediției este celebrul Michael Flatley, artistul care a făcut din dansul irlandez un fenomen mondial și a transformat spectacolul Lord of the Dance într-un simbol al performanței scenice.
Într-o conversație captivantă, Flatley vorbește despre rădăcinile sale irlandeze, despre disciplina și ambiția care l-au propulsat spre recorduri mondiale și despre energia incredibilă care l-a făcut să cucerească publicul din întreaga lume, pe scene legendare precum Wembley Arena. Dincolo de luminile spectacolului, artistul dezvăluie și legătura profundă pe care o are cu Irlanda — locul pe care îl consideră adevărata casă a sufletului său.
Este o întâlnire despre pasiune, muncă și curajul de a transforma talentul într-o poveste care inspiră generații.
Noul sezon Life & Style cu Maria Andrei promite și de această dată destinații fascinante, experiențe rafinate și invitați de excepție. Life & Style cu Maria Andrei poate fi urmărit în fiecare sâmbătă, de la ora 15:00, la Prima TV.
O nouă călătorie începe. Iar prima oprire este cu adevărat spectaculoasă.
Florentin Iuga
NOTĂ Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.
ATENȚIE! Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.






























