



O informare făcută miercuri de Administrația Națională de Meteorlogie (ANM) pentru intervalul 26 martie, ora 12:00 – 30 martie, ora 10:00, arată că începând de joi, temporar, vor vor fi intensificări ale vântului în Banat, Crișana, Moldova și sudul Transilvaniei, iar noaptea îndeosebi în Oltenia și Muntenia.
Vineri, 27 martie, și sâmbătă, 28 martie, rafalele de vânt se vor manifesta în cea mai mare parte a țării, cu viteze în general de 45-55 km/h, iar la munte, mai ales la altitudini mari, de peste 70-80 km/h.
Potrivit meteorologilor, de vineri, 27 martie, ploile se vor extinde dinspre sud-vest și vor cuprinde treptat toate regiunile.
La munte, cu precădere la altitudini mai mari de 1700 m, la început în Carpații Meridionali, apoi și în restul zonelor montane, va ninge și se va depune strat de zăpadă, care local va fi chiar unul consistent.
Până la sfârșitul intervalului se vor acumula cantități de apă moderate de 20-25 l/mp și, local, de peste 35 l/mp, cu precădere în sudul și sud-vestul țării, precum și în zonele montane și submontane.
NOTĂ Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.
ATENȚIE! Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.
© AGRO TV 2026 | Toate drepturile rezervate | Este interzisă reproducerea integrală sau parțială, ori distribuirea conținutului, fără menționarea sursei.
