Avertizările de vreme rea pentru următoarele zile curg una după alta la Administrația Națională de Meteorologie (ANM).
Astfel, în intervalul 17 iulie, ora 12:00 – 18 iulie, ora 3:00, este în vigoare o avertizare meteo Cod galben de instabilitate atmosferică potrivit căreia, în Transilvania, Moldova, Muntenia, Dobrogea, în cea mai mare parte a Olteniei și local în Maramureș (vezi Harta 1) vor fi perioade cu averse, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii cu rafale de 50-70 km/h și, izolat, grindină. Potrivit meteorologilor, în intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor fi de 20-30 l/mp și, izolat, de peste 40-50 l/mp.
O altă avertizare meteo, de această Cod portocaliu de instabilitate atmosferică accentuată, va intra în vigoare în intervalul 17 iulie, ora 15:00 – 18 iulie, ora 3:00, și vizează 11 județe din nordul și estul Munteniei, sudul Moldovei, sud-estul Transilvaniei și în Dobrogea continental (vezi Harta 1). Aici vor fi vor fi ploi torențiale, frecvente descărcări electrice, vijelii puternice, cu viteze ale vântului de 70-90 km/h, și grindină de medii și mari dimensiuni (2-5 cm). În intervale scurte de timp, de circa 1-3 ore, cantitățile de apă vor fi de 30-40 l/mp și pe arii restrânse de peste 60 l/mp.
În intervalul 17 iulie, ora 18:00 – 18 iulie, ora 3:00, și pentru județele Suceava, Botoșani și Neamț, intră în vigoare o avertizare meteo Cod portocaliu de averse importante cantitativ. Potrivit meteorologilor, aici cantitățile de apă vor fi de 30-40 l/mp și, izolat, de 60 l/mp.

O altă serie de avertizări de vreme rea emise de ANM începe cu un Cod galben de instabilitate atmosferică ce vizează mai multe județe din nordul țării (vezi Harta 2). Astfel, în intervalul 18 iulie, ora 3:00 – 18 iulie, ora 18:00, în nord-estul Transilvaniei și local în Maramureș și în nordul Moldovei vor fi perioade cu averse, descărcări electrice, intensificări ale vântului având rafale de 50-60 km/h și, izolat, grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor fi de 15-20 l/mp și, izolat, de peste 30 l/mp.
În același interval 18 iulie, ora 3:00 – 18 iulie, ora 18:00, va fi în vigoare și o avertizare meteo Cod portocaliu potrivit căreia în județele Suceava și Botoșani vor fi averse importante cantitativ și se vor acumula 30-35 l/mp și, izolat, peste 50 l/mp.
