Meteo – Martie vine cu noi surprize! Ce se întâmplă cu precipitațiile

meteo

Meteorologii descriu luna martie ca fiind una ce se caracterizează printr-o vreme deosebit de schimbătoare, zilele reci şi umede alternând cu cele calde şi însorite.

Din estimările pentru următoarele patru săptămâni publicate vineri de Administrația Națională de Meteorologie (ANM), se pare că, anul acesta, în martie vom avea parte de temperaturi ceva mai ridicate decât normalul perioadei, dar și de un deficit de precipitații în prima jumătate a lunii.

Potrivit meteorologilor, în săptămâna 2-9 martie, valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru acest interval în cea mai mare parte a țării, dar mai ales în regiunile vestice, nordice și centrale. Regimul pluviometric estimat pentru această perioadă va fi deficitar pe întreg teritoriul României.

În săptămâna 9-16 martie, temperaturile medii vor fi ușor mai ridicate decât cele specifice pentru această perioadă în regiunile vestice, nordice și centrale, iar în rest vor fi în general apropiate de cele normale. Meteorologii apreciază că și în această săptămână cantitățile de precipitații vor fi deficitare la nivelul întregii țări, dar mai ales în zonele montane.

În săptămâna 16-23 martie, temperatura medie a aerului va avea valori ușor mai ridicate decât cele normale pentru acest interval, în toate regiunile. Potrivit estimărilor meteo pentru această perioadă, regimul pluviometric va fi în general apropiat de cel normal, în cea mai mare parte a țării.

De asemenea, în săptămâna 23-30 martie, mediile valorilor termice se vor situa ușor peste cele specifice pentru acest interval, pe întreg teritoriul României, în timp ce cantitățile de precipitații vor fi apropiate de cele normale, în toate regiunile.

Estimările meteorologice pentru patru săptămâni sunt realizate de către ECMWF – Centrul European pentru Prognoze pe Medie Durată. Este estimată media săptămânală a abaterilor temperaturii aerului și a cantităților de precipitații față de media perioadei 2006-2025.

ANM precizează că fenomenele extreme cu o durată scurtă de manifestare nu pot fi prognozate cu ajutorul acestui produs.

Picture of Ciprian Voinea
Ciprian Voinea

 NOTĂ  Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 ATENȚIE!   Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.

Cele mai citite în ultimele zile

PUBLICITATE

reclama CLAAS

alcedo

nexur naturevo

reclama adama

reclama kws

captiv concept

reclama Agroest Muntenia

reclama upl

reclama vista bank

reclama sixt

reclama timac agro

reclama natur grup

reclama Deltateh

reclama corteva

reclama nhr agro partners

reclama fmc

reclama prima sementi

reclama sixt

reclama sumi agro

produse MARCOSER

reclama verdon

reclama carmeuse

reclama syngenta

logo AGROPRESS

© AGRO TV 2026 | Toate drepturile rezervate | Este interzisă reproducerea integrală sau parțială, ori distribuirea conținutului, fără menționarea sursei.