
Meteo: La unii – caniculă, la alții – vijelii! 34 de județe afectate

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis miercuri dimineață o serie de avertizări Cod galben privind o serie de fenomene meteo extreme ce vizează 34 de județe din țară.
Astfel, în intervalul 16 iulie, ora 10:00 – 17 iulie, ora 10:00, este în vigoare o avertizare meteo Cod galben potrivit căreia valul de căldură va persista în jumătatea sudică a Olteniei și a Munteniei, precum și în Dobrogea continentală (vezi Harta 1), unde va fi caniculă și disconfort termic ridicat. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși ușor pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime vor fi de 34-37°C, iar noaptea va fi tropicală, cu temperaturi minime de 19-22°C.

Pe de altă parte, în intervalul 16 iulie, ora 10:00 – 16 iulie, ora 22:00, este în vigoare o avertizare meteo Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată potrivit căreia, în Transilvania, Moldova, local în Maramureș și nordul Munteniei, precum și în cea mai mare parte a zonei montane (vezi Harta 2), vor fi ploi torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii cu rafale de 50-70 km/h și, izolat, grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor fi de 25-30 l/mp și, izolat, de peste 40-60 l/mp.
ANM menționează că vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată și în restul teritoriului, dar pe arii mai restrânse.

Ciprian Voinea
NOTĂ Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.
ATENȚIE! Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.



























