
Meteo – Încă un val de grindină și vijelii! Cod galben în 24 de județe!


Administrația Națională de Meteorologie (ANM) e emis vineri o nouă avertizare Cod galben de instabilitate atmosferică accentuată, valabilă în intervalul 14 iunie, ora 12:00 – 14 iunie, ora 23:00, în 24 de județe și municipiul București (vezi harta).
Potrivit meteorologilor, în intervalul menționat, în Dobrogea, Muntenia, sudul Moldovei, în estul și sud-estul Transilvaniei și local la munte vor fi averse, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, izolat vijelii, cu rafale în general de 55-70 km/h, și grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 25-30 l/mp și, izolat, de peste 50 l/mp.
ANM precizeazză că astfel de fenomene vor fi pe arii restrânse și în restul țării, iar în sudul Banatului și în sud-vestul Olteniei, din a doua parte a zilei, vor fi intensificări ale vântului cu viteze la rafală în general de 55 km/h.

Ciprian Voinea
NOTĂ Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.
ATENȚIE! Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.






























