Meteo – Iarna nu se lasă dusă! Îngheț la sol, vânt puternic și ninsori!

meteo

Meteorologii au vești rele pentru agricultură! După ce au pătimit în urma lipsei de precipitații, fermierii se confruntă acum din nou cu iarna și înghețul.

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis a emis duminică o informare potrivit căreia, în intervalul 3 aprilie, ora 10 – 5 aprilie, ora 10
, în țară vom asista la ninsori, vreme deosebit de rece, brumă și îngheț la sol.

Astfel, pe parcursul zilei de duminică (3 aprilie) și în prima parte a nopții de duminică spre luni (3/4 aprilie) în Crișana, Maramureș, local în Transilvania și în jumătatea nordică a Moldovei temporar vor fi precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare, pe arii restrânse moderate cantitativ, iar la munte va ninge.

Potrivit mereorologilor, vremea va fi deosebit de rece pentru începutul lunii aprilie în vest, centru, nord și nord-est, unde valorile termice vor fi cu 8…10 grade sub mediile multianuale. În noaptea de duminică spre luni (3/4 aprilie) și în noaptea de luni spre marți (4/5 aprilie) temperaturile minime vor fi preponderent negative, local sub -4 grade, în special în nordul, centrul și nord-estul țării. Se va produce brumă și pe alocuri îngheț la sol.

De asemenea, meteorologii au emis duminică și o atenționare Cod galben ce vizează intensificări ale vântului în perioada 3 aprilie, ora 10 – 3 aprilie, ora 22. În intervalul menționat în Oltenia, Muntenia și Dobrogea vor fi intensificări ale vântului cu viteze de 55…60 km/h și izolat peste 70…75 km/h.

Meteorologii atrag atenția că intensificări ale vântului vor fi și în restul țării, cu viteze în general de 45…55 km/h, iar în Carpații de Curbură și în vestul Carpaților Meridionali, în special pe creste rafalele vor depăși temporar 70…80 km/h, spulberând zăpada.

Totodată, ANM a emis duminică și o avertizare Cod galben de ninsori. Astfel, în intervalul 3 aprilie, ora 10 – 3 aprilie, ora 22, local în Carpații Orientali și Occidentali, precum și în zonele joase de relief din județele Maramureș, Bistrița-Năsăud, Mureș, Harghita, Suceava și Neamț, temporar va ninge însemnat cantitativ și se va depune strat de zăpadă, se arată în informarea meteorologică emisă duminică.

Picture of Florentin Iuga
Florentin Iuga

 NOTĂ  Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 ATENȚIE!  orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.

  CELE MAI COMENTATE ARTICOLE  

PUBLICITATE

  • Banner KWS

  • © AGRO TV 2025 | Toate drepturile rezervate | Este interzisă reproducerea integrală sau parțială, ori distribuirea conținutului, fără menționarea sursei.