24 ianuarie 2022 - 19:19

METEO: Ianuarie vine cu temperaturi ridicate

Luna ianuarie vine cu valori termice mai mari decât cele specifice pentru această perioadă în aproape toate regiunile ţării, potrivit estimărilor meteorologice emise pentru intervalul 3 – 31 ianuarie 2022 de către ECMWF – Centrul European pentru Prognoze pe Medie Durată, publicate de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).

Astfel, în săptămâna 3 – 10 ianuarie 2022, temperaturile vor fi mai ridicate în toate regiunile ţării. Regimul pluviometric va fi local excedentar în regiunile nordice, dar şi deficitar în cele sudice, în timp ce în rest va fi apropiat de cel normal pentru acest interval.

Conform meteorilogilor, și în perioada 10 – 17 ianuarie 2022, temperatura medie a aerului va avea valori mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă, în cea mai mare parte a ţării. Cantităţile de precipitaţii vor fi deficitare în regiunile intra-carpatice, dar local şi în cele estice şi sud-estice, iar în rest vor fi apropiate de cele normale pentru acest interval.

Pentru săptămâna 17 – 24 ianuarie 2022, estimările meteorologilor arată temperaturi medii uşor mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă, pe întreg teritoriul României. Regimul pluviometric va fi deficitar în jumătatea nord-vestică a ţării, în timp ce în restul ţării va fi în general apropiat de cel normal pentru acest interval.

Potrivit ANM, în ultima săptămână de prognoză, 24 – 31 ianuarie 2022, temperaturile se vor situa peste cele specifice acestei săptămâni, în toate regiunile, iar cantităţile de precipitaţii estimate pentru această perioadă, vor avea o tendinţă deficitară în toată ţara.

Estimările meteorologice pentru cele patru săptămâni sunt realizate de către ECMWF, iar media săptămânală a abaterilor temperaturii aerului şi a cantităţilor de precipitaţii este faţă de media perioadei 1993-2016.

ANM precizează că fenomenele extreme cu o durată scurtă de manifestare nu pot fi prognozate cu ajutorul acestui produs.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.