Potrivit caracterizării climatice relizate de Administrația Națională de Meteorologie (ANM), luna august este cea mai însorită şi, uneori, cea mai caldă lună de vară, cu o frecvenţă mare a temperaturilor maxime de peste 40 °C.
Potrivit meteorologilor, caracteristicile climatice ale lunii august se datorează modificărilor importante ce apar în distribuţia centrilor barici de pe continentul european. Astfel, dorsala Anticiclonului Azoric înaintează până deasupra Europei de Est, menţinând o stabilitate mai mare a maselor de aer în zona ţării noastre, la aceasta contribuind şi desele invazii ale aerului tropical, fie dinspre nordul Africii, fie dinspre sud-vestul Asiei.
Totuşi, faţă de iulie se remarcă un uşor regres termic al valorilor medii lunare în cea mai mare parte a ţării, exceptând zona înaltă a Carpaţilor, unde august este, în general, cea mai călduroasă lună a anului.
Din datele înregistrate în perioada 1961–2021 la stațiile meteorologice din rețeaua Administrației Naționale de Meteorologie, se constată că temperatura medie multianuală a lunii august depăşeşte 22°C în Câmpia Română, dar şi în estul Dobrogei, cu precădere pe litoral şi în Delta Dunării, precum și pe areale restrânse din sudul Banatului. În Câmpia de Vest, Câmpia Jijiei, sudul Moldovei, în zonele deluroase din Oltenia și Muntenia și pe areale extinse din Dobrogea se înregistrează valori între 20°C și 22 °C. Pentru centrul, vestul şi nord-estul Moldovei, Dealurile de Vest, cea mai mare parte a Depresiunii Colinare a Transilvaniei, Dealurile Subcarpatice și unele depresiuni intramontane sunt caracteristice valori între 18°C şi 20°C. Ȋn sud-estul Transilvaniei, în zonele montane joase, în cele submontane și în majoritatea depresiunilor intramontane, aceste valori sunt cuprinse între 16°C și 18°C. În cea mai mare parte a zonei montane, temperatura medie multianuală a lunii august înregistrează valori cuprinse între 10°C și 16 °C, iar la altutudini de peste 2500 m se înregistrează valori sub 10°C.
Metorologii arată că frecvenţa mare a temperaturilor maxime de peste 40°C înregistrate în luna august este dată de prezenţa aerului tropical. Astfel, la 62 de staţii meteorologice, temperatura maximă absolută a lunii este cuprinsă în intervalul 40 – 43,5°C. Luna august 2012 a fost una extrem de caldă, la 82 de staţii meteorologice depăşindu-se maxima absolută a lunii. 11 dintre aceste recorduri, înregistrate în 2012, au fost depăşite în intervalul 4 – 6 august 2017, când, la un număr de 25 de staţii meteorologice s-a înregistrat cea mai ridicată temperatură din toată perioada de funcţionare a respectivelor staţii.
În topul anilor cu cele mai calde luni august din intervalul 1961-2021 se află: 1992, 2010, 2012, 2015, 2017, 2018, 2019 etc.
Potrivit meteorlogilor, temperatura maximă absolută a lunii august este de 44,5 °C şi s-a înregistrat în localitatea Ion Sion din jud. Brăila, în data de 10 august 1951. În aceeaşi zi, în alte două localităţi din Bărăgan (Amara şi I.C. Frimu), s-a înregistrat temperatura maximă de 44,0 °C, apropiată de cea absolută pe ţară.
La Bucureşti, temperatura maximă absolută – de 41,5 °C – a fost înregistrată la staţia meteorologică Bucureşti-Filaret pe 7 august 2012. În aceeaşi zi, la staţia meteorologică Bucureşti-Afumați, temperatura maximă înregistrată a fost de 40,1 °C, fiind maxima absolută a lunii august pentru această stație. La Bucureşti-Băneasa, maxima absolută a fost înregistrată în data de 20 august 1945 şi a avut valoarea de 41,1 °C.
În zonele montane, august este cea mai caldă lună, la multe dintre staţiile meteorologice situate, în general, la peste 1500 m, temperatura maximă absolută anuală înregistrându-se în această lună. Câteva exemple sunt: 25,9 °C la Vlădeasa 1800 (6 august 2017); 24,7 °C la Iezer (5 august 2017); 23,1 °C la Vf. Ţarcu (24 august 2007) etc.
Temperatura minimă absolută a acestei luni este de –7,0°C şi s-a înregistrat la Vf. Omuîn zilele de 27 august 1936 şi 20 august 1949. Temperaturi minime absolute negative, în luna august, s-au mai înregistrat la staţii meteorologice din zona montană, dar şi la Miercurea Ciuc, minima absolută înregistrată la această staţie fiind -1,9°C, în data de 27 august 1980.
La Bucureşti, temperatura minimă absolută este de 5,2 °C, înregistrată în 30 august 1981, la staţia meteorologică Bucureşti-Băneasa. Tot în acelaşi an, dar pe 29 august, s-a înregistrat şi minima absolută la Bucureşti-Filaret şi Bucureşti-Afumaţi, respectiv 6,6 °C şi 5,5 °C.
Conform datelor Administrației Naționale de Meteorologie, în topul anilor cu cele mai reci luni august din intervalul 1961-2021 se află: 1965, 1968, 1976, 1978, 1984, 1987 etc. În anul 1981 s-au înregistrat cele mai multe temperaturi minime absolute la staţiile meteorologice din România şi anume la 66 de staţii, mai ales în perioada 29 – 31 august, majoritatea acestora fiind sub 7 °C. Şi în anul 1980 s-au înregistrat temperaturi minime absolute la 34 de staţii meteorologice, în zilele de 25, 26 şi 27 august, toate valorile fiind sub 7,5 °C.
Din datele înregistrate în perioada 1961–2021, la stațiile meteorologice din rețeaua Administrației Naționale de Meteorologie, se constată că precipitaţiile medii multianuale (1961-2021) din luna august au valori cuprinse între 30 şi 50 mm, în Câmpia Română, Dobrogea, sudul Moldovei şi în extremitatea vestică a țării, iar între 50 şi 75 mm în celelalte zone de deal şi podiş din țară. Ȋn zonele montane joase, valorile lunare de precipitaţii se încadrează în intervalul 75-100 mm. Cantităţi de peste 100 mm se înregistrează în zona înaltă a arcului Carpatic. Cantităţi sub 30 mm caracterizează zone restrânse din Dobrogea, cu precădere, Delta Dunării.
Cantitatea maximă absolută lunară de precipitaţii înregistrată la staţiile meteorologice din România este de 449,7 mm, la Stâna de Vale, în anul 2002.
Cantitatea maximă absolută lunară de precipitaţii la Bucureşti este de 182,9 mm, înregistrată în anul 1949, la staţia meteorologică Bucureşti-Filaret. Tot în acelaşi an s-a înregistrat şi maxima absolută la staţia meteorologică Bucureşti-Afumaţi, 136,6 mm. La staţia meteo Bucureşti-Băneasa, cantitatea maximă absolută de precipitaţii din luna august s-a înregistrat în anul 2005 și a fost de 146,1 mm.
Cele mai multe valori privind cantitatea maximă absolută a lunii august s-au înregistrat în anul 2005, la 42 stații meteorologice. Alte exemple de ani în care au fost înregistrate maxime absolute de precipitaţii la un număr mare de staţii sunt: 1972, 1979, 2006, etc.
Cantitatea maximă absolută lunară de precipitaţii căzută în 24 de ore, înregistrată la staţiile meteorologice din România, este 219,2 mm, la Sulina, în data de 30 august 1924.
La Bucureşti, cantitatea maximă absolută de precipitaţii căzută în 24 de ore, este de 85,1 mm şi a fost înregistrată la staţia meteorologică Bucureşti-Băneasa, în 25 august 1977. Tot în 25 august 1977 s-a înregistrat şi maxima absolută la Bucureşti-Afumaţi, 72,6 mm. La staţia meteorologică Bucureşti-Filaret, maxima absolută este de 83,6 mm, înregistrată în 17 august 1900.
Tot în anul 2005 s-au înregistrat și cele mai multe valori ale cantităţii maxime absolute de precipitaţii căzute în 24 de ore.
În topul anilor cu cele mai ploioase luni august din intervalul 1961-2021 se află: 1968, 1972, 1997, 2005, 2006, 2007 etc. Printre anii cu cele mai secetoase luni august se enumeră: 1962, 1992, 2000, 2003, 2008 etc.
La ce ne așteptăm anul acesta, în următoarele 4 săptămâni
Administrația Națională de Meteorologie a emis marți și estimările pentru intervalul 25 iulie – 22 august 2022.
Potrivit meteorologilor, în săptămâna 25 iulie – 1 august 2022, valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României, dar mai ales în regiunile sud-vestice. Regimul pluviometric va fi apropiat de cel normal pentru acest interval în regiunile vestice și nord-vestice, iar în rest cantitățle de precipitații vor fi deficitare.
În săptămâna 2-8 august 2022, temperatura medie a aerului va avea valori apropiate de cele normale pentru această perioadă în cea mai mare parte a țării. Excepție vor face regiunile sud-vestice, unde temperaturile medii vor fi ușor mai ridicate. Cantitățile de precipitații vor fi deficitare la nivelul întregii țări, dar mai ales în jumătatea de vest a teritoriului
Și în săptămâna 9-15 august 2022, temperaturile medii vor fi ușor mai ridicate decât cele normale pentru acest interval în regiunile sudice și sud-vestice, iar în rest vor fi în general apropiate de cele normale. Potrivit estimărilor meteorologilor, regimul pluviometric va fi în general deficitar în jumătatea vestică a țării, iar în rest va fi apropiat de cel normal.
În săptămâna 16-22 august 2022, mediile valorilor termice se vor situa ușor peste cele specifice pentru această săptămână, în cea mai mare parte a țării, dar mai ales în regiunile vestice. Cantitățile de precipitații vor avea o tendință spre deficit în nordul și nord-vestul teritoriului, iar în rest vor fi apropiate de cele normale.
Estimările meteorologice pentru patru săptămâni sunt realizate de către ECMWF – Centrul European pentru Prognoze pe Medie Durată. Este estimată media săptămânală a abaterilor temperaturii aerului și a cantităților de precipitații față de media perioadei 2002-2021. Fenomenele extreme cu o durată scurtă de manifestare nu pot fi prognozate cu ajutorul acestui produs.