
Mesaj de la șefa APIA pentru toți fermierii care primesc subvenții

Directorul general al Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), Nicoleta Gabriela Andrei, a publicat un mesaj adresat tuturor fermierilor care vor să primească subvențiile aferente anului 2025. Aceasta le reamintește fermierilor că mai au timp să depună cererea unică de plată doar până vineri, 13 iunie 2025.
”Campania de primire a Cererilor de plată se apropie de final, drept pentru care fac apel către fermierii care încă nu au depus Cererea de plată să profite de aceste ultime zile și să se prezinte la Centrele județene și locale ale APIA cu documentația completă pentru a beneficia de sprijinul financiar aferent anului 2025.
Totodată, le recomand ca înainte de semnarea Cererii de plată să verifice cu atenție datele înscrise și, dacă au neclarități, să se adreseze cu încredere personalului APIA care va fi alături de ei și îi va sprijini cu informațiile necesare”, a transmis șefa APIA, într-un comunicat publicat pe pagina agenției.
Cererile de plată se depun electronic, prin accesarea aplicației IPA-Online. Fermierii trebuie să se prezinte la sediile agenției pentru semnarea cererilor, iar cei care utilizează semnătura electronică, trebuie să anunțe în prealabil (prin mesaj telefonic sau prin e-mail) funcționarul responsabil.
Potrivit APIA, până la acest moment, în cadrul Campaniei 2025, au fost depuse 686.691 cereri, reprezentând peste 94% din totalul cererilor estimate să fie depuse anul acesta.
Ionuț Fîntînă
NOTĂ Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.
ATENȚIE! Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.


































3 comentarii
Începând de anul acesta nu se mai folosește IPA online, a fost implementată o nouă aplicație care se numește AGI online. Foarte mulți fermieri au încercat în zadar să folosească aplicația veche
Ăsta nu e un mesaj pentru toți fermierii, nu mai mințiți .
Da, asa e, mai sunt si aia pe care nu-i intereseaza subventiile, dar pe aceia nu-i intereseaza nici articolul asta.