Mesaj clar de la traderii de cereale pentru fermierii români: ”Iluzia de bogăție s-a terminat!”

Ultimii doi ani de zile i-au dus pe fermierii români de la agonie, la extaz și înapoi. După ce prețurile cerealelor au atins cote record anul trecut, vedem acum că s-au întors la valorile cu care eram obișnuiți în trecut, lucru total neașteptat pentru mulți dintre agricultorii care și-au stocat marfa și sperau să își maximizeze câștigurile. Nu a fost un fenomen neașteptat, însă mulți au închis ochii la avertizările specialiștilor.

În contextul acesta și cu învățăturile din ultimele 12 luni, fermierii care vor să mai aibă un business de succes în agricultură trebuie să înțeleagă în detaliu cum funționează piețele mărfurilor agricole – este mesajul clar transmis de un important trader de cereale din țara noastră, Valter Raffini.

”Lumea a uitat că orice petrecere are un vârf, iar după acest vârf există o scădere. Lumea a crezut că bogăția va fi perenă. Nu e posibil așa ceva. România s-a găsit mai în suferință din cauza graniței cu Ucraina și posibilitatea de folosire a infrastructurii pentru cerealele din Ucraina; infrastructura e deficitară, iar presiunea din Ucraina a pus în dificultate mișcarea de marfă românească”, a precizat directorul general al Eurosiloz SA, pentru AGRO TV, în emisiunea ”Agricultura la Raport”.

Potrivit specialistului, în condițiile dificile de anul acesta, singura soluție salvatoare pentru fermieri este să producă cereale în cantități cât mai mari; doar așa își vor acoperi cheltuielile și vor obține profit.

”În continuare, singura alternativă pentru fermierii din România este să aibă o producție bogată, care poate să acopere costurile, pentru că mulți fermieri au cumpărat îngrășămintele în septembrie la 5.000-6.000 de lei. E clar că au avut costuri foarte ridicate.

E foarte greu de stabilit ce se va întâmpla de acum încolo, dar probabil că noi, cei din domeniul agricol, trebuie să înțelegem care sunt fundamentele acestei meserii, nu numai trei numere de pe MATIF, care ne creează iluzia de bogăție sau sărăcie. Există reguli clare, iar analiștii pot să-i ajute pe fermieri și comercianți să aibă o viziune mai clară asupra pieței. Iluzia de bogăție, de cash la roata camionului, s-a terminat. Acum trebuie să lucrăm cu o experiență trecută care lasă niște răni la foarte mulți”, a mai spus Valter Raffini.

Imaginile folosite sunt pur ilustrative. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

11 COMENTARII

  1. Asteapta de la mine grau!!
    La animale in padure cu el si la anul sa vedem de unde la cine cumparati pentru ca de la mine sigur nu. Nu produc cu cost de 1,3lei pe kg si sa vand cu 1,00 lei cum vreti voi.

    • A fost 2 lei și ceva , dar l’ai ținut așteptând să se facă 5 lei.
      Toți cei care au vândut și nu s’au lăcomit au avut de câștigat.
      Mama ei de lăcomie.
      O să’l vinzi cu 1 leu 100%.

  2. Guvernul României a lăsat pe ucrainieni sa vândă grâul lor în România. Nu este corect deoarece grâul ucrainian nu satisfăcea standardele UE.
    Era tratat cu pesticide neacordate în UE.
    Deci guvernul roman a falimentat agricultorii din tara noastră.

  3. Nu va mai văitați atît aveți Gipuri și palate la care nu va așteptați în veata voastră ,și va văitati sunteți putrazi de bani și va văitati va da statul bani cu sacul și tot nu-i bine ..va spune unul dela talpa tari .care știe cum stau lucrurile .!dar să vă așteptați la o cădere .!!și vedeți a de treabă că și vara voi tara merge înainte ..;fermierilor ;!

    • De ce nu au vândut fermierii asta vara grâul cu 1.8 pe kg acum sa stea cu el pe stoc sau sa îl dea la pești. Asta este lăcomie, au vrut mai mult . Fermierii noștri pana acum nu au știut ce înseamnă concurenta. Ma bucur enorm ca au venit cereale și produse din Ucraina ca aveam acum porumbul 3 lei pe kg sau ulei cu 20 de lei litru asa eu am găsit porumb cu 1 leu pe kg și ulei cu 8 lei litrul.

  4. Graul ucrainian modificat genetic, plin de pesticide si alte chimicale, neconform standardelor UE …, in loc sa ajunga in tarile lumii a treia a fost vandut la jumatate de pret in Romania, Polonia, Bulgaria. Bineinteles ca au gasit repede si cumparatori, ca ticalosi sunt peste tot. Deci tirurile ucrainiene incarcate la maxim, 40 t(romanii au voie numai 24) dupa ce treceau granita fara sa le intrebe nimeni ceva vindeau unde gaseau cumparator la pret de dumping. Fermierii romani ce sa mai faca?

  5. Laud initiativa de Piata Libera. Imi aduc aminte in 2021 cumparam porumb cu 1,70 kg . Pai anul trecut nu s a facut si uite ca acum.este 1 leu kg. Mie imi convine. Desi sunt fermier inca . Voi renunta curand. Uite scriu aici si la peste 500m umbla unu.cu porumb de vanzare. Zbiara in.portavoce. Lasa sa fie cat de ieftin. Iar voi astia Hapcagii cum ii numesc eu lasati sa mai munceasca si altii. Daca nu inseamna ca va convine si nu va plangeti. Adevarul. A ti crezut ca va imbogatiti ei uite ca nu e asa. Bun articolul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole