Medic veterinar: ”E degringolada pe piata de suine. Suntem in bataia vantului”

Sectorul suin din România, cel care ar trebui să asigure o bună parte a cărnii de porc din piața internă, este într-un picaj accelerat. Aceasta este părerea mai multor fermieri care dezvoltă astfel de afaceri din generație în generație, și este o realitate care se poate observa cu ochiul liber.

Adrian Balaban, medic veterinar și crescător de porci, este descurajat la acest moment din mai multe motive.

”Există o oarecare degringoladă pe piața de suine în această perioadă. China importă mai nou carne de porc tocmai din Brazilia, noi ne aflăm oarecum în bătaia vântului. Sunt de acord să ne supunem directivelor europene, care îi vizează pe fermierii din domeniu, dar noi ar trebui să protejăm, să ajutăm micul crescător lovit de PPA din cauza căreia am rămas fără  atâția porci și acum exportăm cerealele, ne-a lovit și Covidul, așa nu se poate”, a spus la AGRO TV Adrian Balaban.

Din nefericire, cum un necaz nu vine niciodată singur, asupra crescătorilor de suine se mai abate și mult discutata lege a mirosurilor, iar fermierii cer cu hotărâre ca ea să nu fie promulgată.

”Pe mine m-au verificat ca urmare a unei sesizări și am întrebat dacă sunt controlați toți fermierii. Răspunsul m-a uimit, mi s-a spus că doar cei autorizați… Adică dacă nu te autorizezi, nu te controlează? Gândiți-vă câte reguli și condiții au trebuit să implementeze fermierii și acum legea aceasta vine sa le schimbe. Noi nu cerem bani de la Guvern, ci condiții și reguli stabile să ne putem dezvolta”, este de părere Ștefan Puia, fermier.

Redactor: Elena Picu

Citește și

Parerea voastra este intotdeauna importanta.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Utilizăm cookie-uri pentru a vă asigura cea mai bună experiență pe site-ul nostru. Dacă veți continua să utilizați acest site, trebuie să vă exprimați acordul asupra acestui lucru. Accept Citeste mai mult