Măsurile de sprijin și fondurile europene disponibile pentru legumicultori în 2021

microgranturi eco-scheme APIA instalarea tinerilor fermieri micii fermieri AFIR

Legumicultorii români beneficiază anul acesta de o serie de măsuri de sprijin – atât ajutoare de la bugetul de stat, cât și măsuri pe fonduri europene dedicate parțial sau exclusiv sectorului legumicol.

În emisiunea ”Agricultura la Raport”, fermierul Ion Păunel a trecut în revistă toate aceste forme de sprijin de care pot beneficia legumicultorii în 2021, pentru a-i îndemna să acceseze acești bani.

În primul rând, este important de precizat faptul că programul de ajutor de minimis pentru usturoi în spații protejate va continua și anul acesta. Alocare financiară pentru acest an este de 15 milioane lei, o creștere considerabilă față de anul trecut, iar plafonul pentru sprijinul financiar este de 3.000 euro/hectar.

”Avem în consultare publică două scheme de ajutor de minimis pentru legume – una este pentru cultivatorii de usturoi, care continuă în aceleași condiții ca și în anii precedenți, deci cultivatorii de usturoi pot beneficia și anul acesta de ajutorul de minimis; ca noutate, și eu zic că aici Ministerul Agriculturii ne-a ascultat, bugetul pentru acest program este cu 1,6 milioane euro mai mare decât în 2020”, a precizat Ion Păunel.

În al doilea rând, legumicultorii mai pot accesa noul ajutor de minims pentru legume în spații protejate, care în acest moment se află în dezbatere publică. În forma actuală, acesta are un plafon de 2.000 euro/1.000 mp/beneficiar.

”De asemenea, tot în consultare publică avem un nou program care înlocuiește programul tomata – vorbim despre ajutorul de minimis pentru legume în spații protejate, unde avem o gamă mai diversificată de legume. (…) Eu am speranța că la acest program vom ajunge la măcar 2.500-2.700 euro/beneficiar, chiar dacă în acest moment este specificat 2.000 euro”, a mai subliniat Ion Păunel.

De asemenea, legumicultorii beneficiază de sprijinul cuplat în sectorul vegetal, schemă care are un buget total de 424 milioane lei, și se va acorda anul acesta pentru soia, lucernă, leguminoase pentru industrializare (mazăre boabe si fasole boabe), cânepă, orez, sămânță de cartof, hamei, sfeclă de zahăr, tomate procesare, castraveți procesare, legume cultivate în sere și solarii (tomate, castraveți, ardei, vinete, varză), fructe pentru procesare (prune, mere, cireșe, vișine, caise, zarzăre), cartofi timpurii pentru industrializare.

”Trebuie să mai spun niște lucruri care se întâmplă în legumicultura românească în 2021. Suntem și beneficiari de sprijin cuplat vegetal. Este o sumă potrivită pe care o luăm, trebuie să fim atenți în Planul Național Strategic să cerem o subvenție de 10.000-15.000 euro la hectar. Dacă vom ști să fim organizați, cu siguranță vom primi acești bani, mai ales că Europa pune accentul pentru ferma mică, ferma de familie”, a mai subliniat fondatorul Uniunii Salvăm Țăranul Român.

Este important de precizat că legumicultorii au la dispoziție și fonduri europene consistente pe care le pot accesa anul acesta.

”De asemenea, începând din acest an, din fondurile europene, vom avea pe submăsura 4.1 150 milioane euro doar pentru producătorii de legume și cartof, vom avea încă 75 milioane euro doar pentru tinerii fermieri – achiziții simple de utilaje, vom avea pe submăsura 6.1 120 milioane euro pentru instalarea tinerilor fermieri, vom avea 88 milioane euro pentru fermele mici și mijlocii. Toate aceste programe, dacă le cumulăm, înseamnă dezvoltarea sectorului agricol din România și a legumiculturii”, a mai adăugat Ion Păunel.

Picture of Florentin Iuga
Florentin Iuga

 NOTĂ  Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 ATENȚIE!   Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.

Cele mai citite în ultimele zile

PUBLICITATE

  • Banner KWS

  • © AGRO TV 2025 | Toate drepturile rezervate | Este interzisă reproducerea integrală sau parțială, ori distribuirea conținutului, fără menționarea sursei.