MASURI DE MEDIU SI CLIMA DIN PNDR 2014-2020. NOUTATI PENTRU CAMPANIA 2018

Începând cu data de 1 martie 2018, MADR invită fermierii care utilizează terenuri agricole situate în zonele eligibile pentru pachetele de agro-mediu și climă (M.10), în zonele afectate de constrângeri naturale sau cu alte constrângeri specifice (M.13), dar și fermierii care utilizează terenuri aflate în conversie sau terenuri certificate în agricultura ecologică (M.11) să solicite la APIA plățile compensatorii de dezvoltare rurală prin cererea unică de plată. Alocările acestor măsuri depășesc 2,6 mld. EUR.

Elementele de noutate aduse de către MADR măsurilor de mediu și climă începând cu anul 2018 sunt:

  • introducerea a 3 noi pachete în cadrul Măsurii 10 – Agro-mediu și climă aplicabile pe terenuri agricole pentru conservarea speciilor acvila țipătoare mică (Aquila pomarina) și dropia* (Otis tarda), precum și pe terenuri arabile pentru protejarea speciilor de păsări comune;
  • includerea posibilității de a cumula pe aceeași suprafață plățile compensatorii acordate în cadrul pachetelor aplicabile pe pajiști permanente, atât prin Măsura 11 – agricultura ecologică, cât și prin Măsura 10 – agro-mediu și climă. Astfel, în funcție de combinația de pachete accesate, nivelul plăților cumulate poate fi cuprins între 119 – 449 euro/ha/an pentru perioada de conversie și între 153 – 483 euro/ha/an pentru perioada de menținere a practicilor de agricultură ecologică;
  • creșterea nivelului plăților compensatorii acordate la nivel național pe pajiști permanente fără angajament de agro-mediu și climă cu 19 euro/ha/an pentru perioada de conversie și cu 18 euro/ha/an pentru perioada de menținere a practicilor de agricultură ecologică, față de anul 2017.

Cererile unice de plată pentru aceste măsuri se pot depune până la jumătatea lunii mai la Centrele Județene și Centrele Locale ale APIA.

Informații detaliate privind accesarea acestor măsuri şi regulile pentru derularea în bune condiţii a angajamentelor sunt disponibile pe site-urile MADR (www.madr.ro, www.pndr.ro, www.rndr.ro), APIA (www.apia.org.ro) și AFIR (www.afir.info), precum și la toate Centrele Locale și Centrele Județene APIA în format tipărit.

Fermierii pot adresa întrebări la care vor primi răspunsul experţilor APIA pe forumul de discuţii care se poate accesa de pe site-ul APIA (http://forum.apia.org.ro)

*  La ora actuală, mai supravieţuiesc în lume doar 31.000 – 37.000 exemplare de dropie şi se fac eforturi mari în crescătorii pentru repopularea unor zone, cum ar fi Pusta Ungariei. În mod straniu însă, ceea ce alţii construiesc cu trudă, la noi se întâmplă în mod natural: dropiile au migrat înapoi în Bărăgan.
“Au fost semnalate populaţii de dropii în zona localităţii Mihai Bravu, din judeţul Giurgiu, în zona judeţului Călăraşi şi în sudul Dobrogei, localitatea Negru Vodă. Este o veste excepţională faptul că dropiile migrează în mod natural înapoi în România, din motive încă necunoscute”, a spus profesorul universitar Florina Bran, doctor în economie şi geo-ecologie.

Picture of Florentin Iuga
Florentin Iuga

 NOTĂ  Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 ATENȚIE!   Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.

Cele mai citite în ultimele zile

PUBLICITATE

reclama CLAAS

alcedo

naturevo copfort

reclama Agricover

reclama adama

reclama gratarescu

reclama lidea

reclama sixt

reclama timac agro

reclama natur grup

reclama aisr

reclama Deltateh

reclama corteva

reclama nhr agro partners

reclama fmc

reclama prima sementi

reclama sixt

reclama sumi agro

produse MARCOSER

reclama verdon

reclama carmeuse

reclama syngenta

logo AGROPRESS

© AGRO TV 2026 | Toate drepturile rezervate | Este interzisă reproducerea integrală sau parțială, ori distribuirea conținutului, fără menționarea sursei.