MASURI DE CONTROL IN PIETE, IN BENEFICIUL CONSUMATORILOR SI PRODUCATORILOR AUTOHTONI

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale verifică încă de la începutul lunii martie modul de respectare a prevederilor Legii nr.145/2014 pentru stabilirea unor măsuri de reglementare a pieței produselor din sectorul agricol, cu modificările și completările ulterioare, în piețele agroalimentare en-detail și en-gros din București, cât și din țară.

Având în vedere creșterea volumului de legume şi fructe proaspete, de proveniență autohtonă, ce se vor comercializa în perioada următoare, se impun acțiuni de control privind verificarea modului de respectare a legislației specifice din domeniul comercializării legumelor şi fructelor proaspete, în principal în piețele agroalimentare    en-detail și piețele en-gros.

Aceste acțiuni au vizat până în prezent un număr de 184 piețe agroalimentare din București și din țară, dintr-un total de aproximativ 260 piețe agroalimentare existente la nivelul întregii țări.

Principalele obiective urmărite de inspectorii MADR sunt:

  • Asigurarea în piețe a spațiilor distincte de minim 40% pentru producătorii agricoli, marcate și semnalizate vizibil
  • Etichetarea conformă cu legislația în vigoare, astfel încât să nu se creeze confuzii privind originea produselor și eliminarea fenomenelor de substituire a originii legumelor și fructelor provenite din import, prezentate ca fiind produse în România
  • Existenţa documentelor care să ateste provenienţa legumelor şi fructelor supuse comercializării după caz, file din carnetul de comercializare, facturi fiscale pentru produsele provenite din import sau comerț intracomunitar, în cazul agenţilor economici persoane juridice

Acțiunile inspectorilor MADR au avut într-o primă etapă un caracter preventiv, ținând seama și de prevederile Legii prevenirii nr.270/2018, dar în situația când au fost constatate abateri repetate de la prevederile legislative, au fost dispuse măsuri ferme și termene de remediere.

Împreună cu administrațiile piețelor agroalimentare, inspectorii MADR urmăresc respectarea regulilor de către comercianți, astfel încât consumatorii să poată distinge și  cumpăra produsele românești.

În paralel cu verificările din piețe, pentru atestatele de producător care ridică suspiciuni în ceea ce privește respectarea prevederilor legale, inspectorii Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale vor desfășura împreună cu Direcțiile pentru Agricultură Județene și a Municipiului București, demersurile de verificare a acestora, atât la sediul primăriilor emitente, cât și în teren, la producătorii agricoli.

Ministerul  Agriculturii și Dezvoltării Rurale desfășoară în baza legislației și atribuțiilor specifice, acțiuni permanente de control care să conducă la eliminarea totală a practicilor incorecte, în ceea ce privește activitatea de producere, comercializare a legumelor și fructelor și, în general, a produselor agricole într-un climat legal și civilizat al comerțului în piețele agroalimentare și nu numai.

Picture of Florentin Iuga
Florentin Iuga

 NOTĂ  Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 ATENȚIE!   Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.

Cele mai citite în ultimele zile

PUBLICITATE

reclama CLAAS

alcedo

naturevo copfort

reclama Agricover

reclama adama

reclama gratarescu

reclama lidea

reclama sixt

reclama timac agro

reclama natur grup

reclama aisr

reclama Deltateh

reclama corteva

reclama nhr agro partners

reclama fmc

reclama prima sementi

reclama sixt

reclama sumi agro

produse MARCOSER

reclama verdon

reclama carmeuse

reclama syngenta

logo AGROPRESS

© AGRO TV 2026 | Toate drepturile rezervate | Este interzisă reproducerea integrală sau parțială, ori distribuirea conținutului, fără menționarea sursei.