Fermierul Marin Anton, condamnat la cinci ani de închisoare pentru o mită de 5 milioane de euro

Marin Anton

Marin Anton, unul dintre cei mai cunoscuți fermieri români și fost deputat PNL, a fost condamnat miercuri, de Tribunalul București, la cinci ani de închisoare cu executare într-un dosar de corupție, transmite Agerpres.

El este acuzat că a primit o mită de 5,3 milioane de euro în anul 2009, pe vremea când era secretar de stat în Ministerul Transporturilor. Anton ar fi luat mita de la reprezentantul unei companii italiene pentru acordarea unui contract de realizare a noului terminal de la Aeroportul Otopeni.

Pe lângă cei cinci ani de închisoare, instanța a depus ca lui Marin Anton să îi fie confiscată suma de 22.760.654 lei.

Marin Anton, fost deputat PNL de Giurgiu şi fost secretar de stat şi vicepreşedinte al Consiliului Tehnico – Economic în cadrul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, ce avea în coordonare activitatea Companiei Naţionale ”Aeroportul Internaţional Henri Coandă – Bucureşti” SA Otopeni, a fost trimis în judecată de DNA în decembrie 2017 pentru luare de mită.

Banii ar fi fost primiţi de Marin Anton prin intermediul unei societăţi comerciale unde acesta avea calitatea de asociat.

Decizia nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel.

Picture of Florentin Iuga
Florentin Iuga

 NOTĂ  Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 ATENȚIE!   Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.

Cele mai citite în ultimele zile

PUBLICITATE

reclama CLAAS

alcedo

naturevo copfort

reclama Agricover

reclama corteva

reclama adama

reclama gratarescu

reclama Agroest Muntenia

reclama lidea

reclama vista bank

reclama sixt

reclama timac agro

reclama natur grup

reclama aisr

reclama Deltateh

reclama corteva

reclama nhr agro partners

reclama fmc

reclama prima sementi

reclama sixt

reclama sumi agro

produse MARCOSER

reclama verdon

reclama carmeuse

reclama syngenta

logo AGROPRESS

© AGRO TV 2026 | Toate drepturile rezervate | Este interzisă reproducerea integrală sau parțială, ori distribuirea conținutului, fără menționarea sursei.