Marii retaileri pariază pe vânzările în mediul rural

mediul rural

Pandemia a atras după sine schimbări în strategia unor jucători de pe piața de retail, care s-au orientat către mediul rural.

Astfel, aproape jumătate din cele 90 de magazine deschise în 2021 de lanţul de magazine Profi, controlat de fondul de investiţii Mid Europa Partners, sunt pe formatul Loco, destinat satelor şi comunelor, scrie zf.ro.

Surse din piaţă spun însă că această situaţie este doar una conjuncturală. Ea se datorează faptului că, în pandemie, formatele de proximitate din oraşe au fost afectate de programul redus de funcţionare, în condițiile în care unul dintre principalele lor avantaje pentru a atrage client era tocmai programul lor prelungit.

În schimb, în mediul rural, pentru că existau reguli care limitau libertatea de mişcare, oamenii alegeau să cumpere local mai degrabă decât să meargă la oraş, ca înainte de pandemie.

În acest fel, jucătorii amplasaţi în sate şi comune au avut de câştigat, mai ales că pandemia a determinat şi o migraţie semnificativă a orăşenilor către rural.

Cum restricţiile s-au ridicat între timp, este posibil ca, treptat, com­portamentul de consum să revină la normal așa că rămâne de văzut dacă pariul pe vânzările la sate al celor de la Profi rămâne unul câștigător și mai departe de 2022.

În mod evident, decizia de a intra pe această piaţă a fost și este justificată de faptul că, la ora actuală, singura competiţie în mediul rural vine din partea micilor comercianţi, care au forţă redusă de negociere, fiind nevoiți să practice preţuri mai mari la raft. Mai mult, în România, în mediul rural trăieşte peste 50% din populaţia României, cea mai mare pondere din Europa, așa că este posibil ca, în funcție de cum va evolua comportamentul de consum post-pandemie, să vedem și alți retaileri reorientându-se către această piață.

Picture of Ciprian Voinea
Ciprian Voinea

 NOTĂ  Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 ATENȚIE!  orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.

  CELE MAI COMENTATE ARTICOLE  

PUBLICITATE

  • Banner KWS

  • © AGRO TV 2025 | Toate drepturile rezervate | Este interzisă reproducerea integrală sau parțială, ori distribuirea conținutului, fără menționarea sursei.