MARAMUREȘ: PRODUCȚII MAI MARI DECÂT ÎN 2016 LA GRÂU ȘI FLOAREA SOARELUI

Producţiile de grâu şi floarea soarelui au fost cu mult peste aşteptările fermierilor maramureşeni, deşi vara acestui an a fost capricioasă, cu intervale scurte de ploaie urmate de săptămâni întregi de caniculă, a declarat miercuri, pentru AGERPRES, directorul Direcţiei pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Maramureş, Virgil Ţânţaş.

” A fost recoltă peste aşteptări dacă avem în vedere numai condiţiile agrometorologice ale acestei veri. La grâu s-a înregistrat o recoltă de 9.000 kg/hectar, iar la floarea soarelui – cu mult peste 6.000 de kg/hectar. Comparativ cu anul trecut, pe cele două culturi s-a înregistrat o creştere de aproape 2.000 kg/hectar. Sigur, avem şi o explicaţie tehnică prin faptul că majoritatea producătorilor agricoli, îndeosebi fermierii care deţin suprafeţe mari de teren cultivate cu grâu şi floarea soarelui, respectă recomandările consultanţilor în domeniu, inclusiv cele venite din partea distribuitorilor de seminţe sau foliare. Oamenii au înţeles destul de repede că numai respectând anumite proceduri se poate ajunge la o recoltă bună”, a spus Virgil Ţânţaş.

Potrivit acestuia, la nivelul judeţului Maramureş, grâul a fost recoltat de pe aproape 11.000 de hectare, iar floarea soarelui de pe cel puţin 9.000 ha cultivate.

Ioan Mătieş, fermier din comuna Mireşul Mare a precizat că întreaga recoltă de grâu din acest an va fi distribuită pe piaţa locală.

„Firmele din panificaţie încearcă să cumpere anual de pe piaţa locală o mare cantitate de grâu, gestul lor fiind unul lăudabil, iar fermierii – mulţumiţi că au posibilitatea să-şi valorifice recolta. Pe lângă ce achiziţionează de la fermieri, în mod cert mai cumpără grâu şi de la alţi producători din ţară. Preţul de vânzare al tonei de grâu este fixat la cel stabilit la vânzarea grâului prin portul Constanţa, care funcţionează identic unei burse a cerealelor”, a explicat Ioan Mătieş,potrivit aceleiași surse.

Picture of Florentin Iuga
Florentin Iuga

 NOTĂ  Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 ATENȚIE!   Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.

Cele mai citite în ultimele zile

PUBLICITATE

reclama CLAAS

alcedo

naturevo copfort

reclama Agricover

reclama adama

reclama gratarescu

reclama lidea

reclama sixt

reclama timac agro

reclama natur grup

reclama aisr

reclama Deltateh

reclama corteva

reclama nhr agro partners

reclama fmc

reclama prima sementi

reclama sixt

reclama sumi agro

produse MARCOSER

reclama verdon

reclama carmeuse

reclama syngenta

logo AGROPRESS

© AGRO TV 2026 | Toate drepturile rezervate | Este interzisă reproducerea integrală sau parțială, ori distribuirea conținutului, fără menționarea sursei.