22 septembrie 2021 - 14:35

Mâncarea reprezintă mai mult de 10% din importurile României. Porumbul ocupă primul loc!

Datele Institutului Național de Statistică (INS) arată că în România produsele agroalimentare continuă să depășească pragul de 10% din valoarea totală a importurilor. Culmea este că porumbul a ajuns să fie cel mai importat produs, scrie Economica.net.

Astfel, în 2020, importurile de produse agroalimentare s-au situat încă din ianuarie la 10,4% din valoarea totală a mărfurilor aduse de peste granițe și au continuat să crească. În decembrie, spre exemplu, 11,1% din tot ceea ce a însemnat import erau produse agroalimentare,

Potrivit datelor INS, 2021 a continuat în același trend, astfel că în luna ianuarie a acestui an România a importat în valoare de peste 6,5 miliarde de euro, din care 10,6% a fost mâncare. În schimb, exporturile au totalizat 5,4 miliarde de euro, din care 9,4% au fost produse agroalimentare.

Mai mult, raportat la primele cinci luni ale anului, din cei 38,7 miliarde de euro cât a fost valoarea totală a importurilor, ponderea produselor agroalimentare a fost chiar de 10,7%. În privința exporturilor, în primele cinci luni ale acestui an, valoarea acestora s-a ridicat 29,9 miliarde de euro, din care 10,1% au fost produse agroalimentare.

Curios este că, din punct de vedere statistic, în primele cinci luni ale anului, produsul care a contribuit cel mai mult la valoarea importurilor, cu peste 220,6 milioane de euro, a fost porumbul. Acesta nu a contribuit însă la deficitul balanței comerciale cu produse agroalimentare, având în vedere că am și exportat porumb în valoare de 641 milioane de euro.

Conform traderilor, situația a fost generată de faptul că statele vecine care au înregistrat producțiile mari de porumb, precum Serbia, au exportat mai mult pe piețele terțe având ca traseu portul Constanța, însă marfa a fost înregistrată ca import pentru România.

În ceea ce privește carnea de porc însă, al doilea cel mai importat produs după valoare, nu există dubii: acest sector generează deficite tot mai mari de foarte mulți ani. Doar în primele cinci luni ale acestui an, am importat carne de porc, proaspătă, refrigerată sau congelată, în valoare de 201,8 milioane de euro, în condițiile în care în întreg anul 2020 România a adus de peste granițe peste 280,1 mii de tone de carne de porc, în valoare de 593 de milioane de euro.

Situația este determinată de producția internă deficitară care acoperă doar o treime din necesarul de consum, la care se adaugă și pesta porcină africană, care contribuie masiv la nevoia de import.

O altă categorie de produse alimentare ce se menține în topul celor mai importate o reprezintă produsele de brutărie. Acestea au generat în primele cinci luni ale anului un deficit de 85,7 milioane de euro, în contextul în care valoarea importurilor a fost de aproximativ 166,4 milioane de euro. În 2020, aceste produse figurau pe poziția a doua în clasamentul mărfurilor de import, cu o valoare de 383,4 milioane de euro.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.