Ambasadorul Elveției cere mai multă miere românească pe piața elvețiană

„Este important să fie exportată cât mai mult miere românească în partea elveţiană”, a declarat ambasadorul Confederaţiei Elveţiene în România, Arthur Mattli, prezent la Târgul Naţional al Mierii ce se desfășoară în acest weekend pe platforma Institutului de Cercetare şi Dezvoltare pentru Apicultură din Băneasa.

Mierea este un produs important pentru România, cu un impact semnificativ asupra dezvoltării rurale, a mai spus ambasadorul, precizând că ţara noastră este unul dintre cei mai mari producători în domeniu din Europa, informează AGERPRES.

„Sunt două motive pentru care sunt interesat de mierea românească. În primul rând, este importantă pentru România, iar România este unul dintre cei mai mari producători de miere din Europa, dar are şi un impact semnificativ asupra dezvoltării rurale. În al doilea rând, schimbările climatice au efecte serioase asupra mediului, implicit asupra albinelor şi polenizatorilor, iar acest lucru ne preocupă pe toţi. (…) Vom avea curând la New York o reuniune ONU privind sistemul de securitate alimentară. Nu vom vorbi strict despre producţia de miere, ci despre valoarea acestei producţii pe întregul lanţ”, a arătat ambasadorul elveţian.

Arthur Mattli a adăugat că şi-ar dori ca Elveţia să importe cât mai multă miere românească, susţinând că târgurile organizate în Bucureşti, de două ori pe an, pe Platforma Apicola Băneasa, sunt extrem de importante şi de valoroase.

„În calitate de crescător de albine, la nivel de hobby, consider că ceea ce se întâmplă aici de două ori pe an (Târgurile Naţionale ale Mierii – n.r.) sunt evenimente extrem de importante şi de valoroase. (…) Nu am cifre referitoare la câtă miere românească se consumă în Elveţia, dar mă uit să văd de unde vine această miere importată şi constat că vine de la distanţe mult prea mari. Cred că este important să fie exportată cât mai mult miere românească în partea elveţiană”, a mai spus diplomatul elvețian.

Nu în ultimul rând, ambasadorul a precizat că preşedintele Elveţiei şi ministrul Economiei din ţara sa vor vizita anul viitor România, context în care se vor discuta şi oportunităţile de colaborare în zona apiculturii.

„Pot să vă spun că ministrul Economiei din Elveţia va vizita România anul viitor şi atunci se vor discuta şi posibilităţile de colaborare şi pe partea aceasta a apiculturii”, a precizat ambasadorul elvețian.

Arthur Mattli a anunţat că anul viitor, la următorul târg al mierii, va fi prezentat un film documentar elveţian, intitulat „Mai mult decât miere”, care va ilustra presiunea asupra albinelor şi importanţa mierii.

Bucureştenii sunt aşteptaţi în acest weekend la Târgul Naţional al Mierii, un nou eveniment dedicat consumatorilor de produse apicole, organizat de Asociaţia Crescătorilor de Albine din România (ACA) pe platforma apicolă din Băneasa.

Scopul Târgului Naţional al Mierii este de a promova apicultura şi consumul de miere în rândul românilor, reprezentând de altfel şi „o gură de oxigen” pentru apicultori din punct de vedere al valorificării producţiei.

Imaginile folosite sunt pur ilustrative. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole