Circa 4 milioane de tone de cereale din Ucraina au tranzitat deja România, potrivit datelor prezentate luni de ministrul afacerilor externe, Bogdan Aurescu, la reuniunea informală a miniştrilor de externe din statele membre ale UE, organizată în marja săptămânii la nivel înalt a celei de-a 77-a Sesiuni a Adunării Generale a ONU (AG ONU).
Miniştrii de externe UE au abordat subiectul agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei şi gestionarea efectelor globale ale acesteia şi au urmărit coordonarea eforturilor UE şi ale statelor membre în demersurile diplomatice de combatere a narativului rus care vizează statele terţe afectate de consecinţele războiului din Ucraina, se arată într-un comunicat al MAE remis marți presei.
După prezentarea evoluţiilor recente privind sprijinul acordat de România în exportul de cereale din Ucraina prin porturile româneşti, amintind că circa 4 milioane de tone au tranzitat deja România, Aurescu a făcut o informare asupra Trilateralei miniştrilor de externe în formatul România-Ucraina-Repulica Moldova, inaugurată la Odesa, la 15 septembrie 2022, ca parte a acţiunilor complexe desfăşurate de România în sprijinirea gestionării crizelor multidimensionale care afectează cele două state vecine. Oficialul român a punctat în legătură cu rezultatele foarte bune ale primei reuniuni de acest fel la care au participat şi miniştrii energiei din cele trei state, se mai arată în comunicatul MAE.
Bogdan Aurescu a reiterat, totodată, importanţa continuării susţinerii Ucrainei şi a presiunii asupra Rusiei, inclusiv prin adoptarea unui nou pachet de sancţiuni împotriva Rusiei. În acelaşi timp, a subliniat necesitatea continuării izolării Rusiei în forurile multilaterale.
Ministrul român de externe a subliniat, de asemenea, sprijinul României în combaterea dezinformării şi narativelor ruseşti, în baza Planului de acţiune al UE privind consecinţele geopolitice ale agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei asupra statelor terţe şi a prezentat succint acţiunile desfăşurate deja de ţara noastră în plan bilateral, precum şi cele planificate în cadrul săptămânii la nivel înalt a AG ONU.
Astfel, Aurescu a menţionat rezultatele discuţiilor din cursul zilei cu cinci miniştri africani ai afacerilor externe, subliniind aşteptările statelor africane pentru acordarea de sprijin de către Uniunea Europeană pentru a face faţă crizei alimentare declanşate de Rusia.
Ministrul Bogdan Aurescu a reiterat, totodată, poziţia cu privire la necesitatea demilitarizării urgente a zonei din jurul centralei nucleare de la Zaporojie.