MADR, trei săptămâni pentru remedierea PNS!

PNS

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) informează că, în urma evaluării realizate de către Comisia Europeană asupra Planului Național Strategic (PNS) transmis în luna februarie 2022, au fost identificate anumite aspecte care necesită clarificări suplimentare, se arată într-un comunicat al ministerului remis vineri AgroTV.

Astfel, având în vedere observațiile formulate la jumătatea lunii mai 2022, MADR a demarat deja, încă de la finalul săptămânii trecute, discuții cu Grupurile de Lucru de la nivelul MADR și al instituțiilor din subordine, pentru a răspunde punctual la elementele cheie identificate de Comisia Europeană în ce privește PNS.

„Facem precizarea că procedura descrisă mai sus este una normală, în conformitate cu Regulamentul (UE) 2021/2115 al Parlamentului European și al Consiliului din 2 decembrie 2021, ce se aplică tuturor statelor membre, pe scurt pașii fiind următorii: statele membre depun Planurile Naționale Strategice (PNS), Comisia Europeană le analizează, după care transmite observații pentru clarificări, iar ulterior statele membre transmit puncte de vedere. De altfel, MADR a informat public în data de 1 martie 2022 că în urma evaluării documentului, Comisia Europeană va putea adresa observații în termen de trei luni de la data transmiterii”, se mai arată în comunicat.

Potrivit reprezentanților MADR, termenul este de trei săptămâni de la primirea observațiilor pentru prezentarea punctului de vedere asupra unor elemente cheie, precum și pentru începerea unei proceduri standard împreună cu serviciile Comisiei pentru clarificarea și armonizarea tuturor aspectelor semnalate.

Picture of Florentin Iuga
Florentin Iuga

 NOTĂ  Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 ATENȚIE!   Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.

Cele mai citite în ultimele zile

PUBLICITATE

  • Banner KWS

  • © AGRO TV 2025 | Toate drepturile rezervate | Este interzisă reproducerea integrală sau parțială, ori distribuirea conținutului, fără menționarea sursei.