Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) va primi o infuzie bugetară 4,4 miliarde de lei pentru cofinanțarea de proiecte realizate cu fonduri europene, după ce Guvernul a aprobat în ședința de luni, 23 septembrie, Ordonanța de urgență cu privire la rectificarea bugetului de stat.
Potrivit unui comunicat al Executivului, este vorba de o rectificare pozitivă, „care are loc ca urmare a creșterii veniturilor bugetare obținute printr-o mai bună colectare, digitalizarea ANAF și implementarea modulelor antifraudă (e-tva, e-transport, indicatorii de risc fiscal)”.
Astfel, potrivit reprezentanților Guvernului, ANAF estimează că prin implementarea măsurilor privind amnistia fiscală se vor realiza încasări de 7,9 miliarde lei. De asemenea, în contextul creșterii veniturilor populației, se estimează o creștere a veniturilor aferente impozitului pe venit și salarii, cât și a contribuțiilor de asigurări sociale de peste 5,8 mld lei la bugetul general consolidate.
Rectificarea bugetară se bazează, conform Executivului, pe patru piloni importanți: susținerea investițiilor, a educației, sănătății și programelor sociale pentru cetățeni.
Detaliat, prin această rectificare bugetară au fost alocate suplimentar următoarele sume:
– Ministerul Transporturilor primește suplimentar aproape 5,5 miliarde lei pentru a continua cofinanțarea proiectelor de infrastructură finanțate din Planul Național de Redresare și Reziliență;
– Ministerul Dezvoltării și Lucrărilor Publice va primi suplimentar 2 miliarde lei, destinate în cea mai mare parte continuării susținerii proiectelor de investiții din programele naționale „Anghel Saligny”, PNDL 1 și 2, precum și programele Companiei Naționale de Investiții, la care se adaugă complementar programele cu finanțare din PNRR;
– Ministerul Finanțelor primește suplimentar peste 14 miliarde pentru asigurarea cofinanțării pentru accesarea fondurilor europene pentru programele regionale (POR-uri 2021-2027), implementarea proiectelor de digitalizare ale Ministerului Finanțelor și schemele de ajutor de stat gestionate de Ministerul Finanțelor (subvenția dobânzilor la IMM Invest Plus, subvenția accizei la motorină, schemele de ajutor de stat pentru investiții – programul de industrializare);
– Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) primește în plus 4,4 miliarde lei pentru a putea susține finanțarea proiectelor realizate cu ajutorul fondurilor europene;
– Ministerul Energiei va avea în plus 1,2 miliarde lei pentru proiecte de investiții destinate productiei de energie din surse regenerabile și pentru închiderea în siguranță a minelor de huilă la Societatea Complexul Energetic Valea Jiului;
– Ministerul Educației primește suplimentar peste 4,5 miliarde de lei din care vor fi finanțate salariile pentru cadre didactice, burse pentru elevi și naveta elevilor, măsură ce subliniază angajamentul Guvernului față de creșterea accesului la educație;
– Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene primește peste 3,3 miliarde lei pentru fnanțarea unor programe educaționale cum ar fi plata sprijinului educațional de care beneficiază copiii defavorizați în anul 2024-2025 și plata primei didactice, dar și pentru voucherele de care beneficiază persoanele defavorizate;
– Bugetul Ministerului Sănătății va fi majorat cu 3,89 miliarde lei, iar cel al Casei Naționale de Asigurări Sociale cu 11,3 miliarde de lei, bani necesari pentru asigurarea sumelor pentru medicamente gratuite sau al căror cost este compensat de stat, programele naționale cu scop curativ, precum și pentru investiții în spitale;
– susținerea politicilor de protecție sociale este un alt pilon al rectificării bugetare, astfel că pentru asistența persoanelor cu dizabilități și îmbunătățirea calității vieții lor se alocă suplimentar 914 milioane lei;
– pentru bugetele autorităților locale se alocă suplimentar 2,6 miliarde lei, ajungând aici la o alocare de 29,5 miliarde lei, fonduri ce acoperă cheltuielile de funcționare în domeniul asistenței sociale, medico-sociale și decontării transportului pentru elevi, cât și a programelor dedicate școlilor (ex. masa caldă);
– alte 1,270 miliarde lei vor fi alocate autorităților publice locale în scopul achitării plăților restante, inclusiv a instituțiilor publice finanțate integral sau parțial de la bugetul local și a spitalelor publice din subordinea UAT-urilor. De asemenea, sunt acoperite cheltuielile rezultate din relații cu: furnizorii de bunuri, servicii și lucrări, inclusiv cei care prestează servicii publice de producere, transport și distribuție energie termică, precum și plata contribuțiilor și obligațiilor față de bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat și fondurilor speciale.