Ministerul Agriculturii: Derogările la neonicotinoide rămân în vigoare

După ce ieri, AGRO TV a publicat un articol referitor la decizia Comisiei Europene de a interzice României, autorizarea nejustificată a pesticidelor cu risc pentru albine, inclusiv a neonicotinoidelor, Ministerul Agriculturii a emis un comunicat de presă în care anunță că derogările în vigoare pentru tratamentul la porumb și sfeclă de zahăr rămân valabile pentru campania de primăvară. Vă redăm comunicatul integral al MADR:

”În perioada 20.01.2020 – 01.05.2020, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, conform art. 53 din Regulamentul (CE) nr.1107/2009, a autorizat utilizarea în situații de urgență a trei produse de protecție a plantelor pe bază de neonicotinoide la tratarea semințelor de porumb, pentru semănatul culturilor de porumb, precum şi utilizarea în perioada 20.01.2020 – 18.05.2020 a semințelor de sfeclă de zahăr tratate cu un produs de protecție a plantelor pe baza de neonicoitinoide pentru semănatul culturilor de sfeclă de zahăr. România, alături de alte state din Uniunea Europeană (Belgia, Slovacia, Finlanda, Spania, Polonia) a acordat pentru campania de însămânțare din anul 2020 autorizații conform art.53 din Regulamentul (CE) nr.1107/2009, pentru utilizarea semințelor de sfeclă de zahăr tratate cu produse de protecție a plantelor  pe bază de neonicotinoide.

Conform autorizațiilor emise de către Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, tratamentul semințelor de porumb va fi efectuat numai de către prestatorii de servicii autorizați, care fac dovada că tratamentul se va face în instalaţii profesionale și cu personal calificat (stații/mașini de tratare a semințelor), iar în cazul semințelor de sfeclă de zahăr, tratamentul este efectuat în instalații profesionale, autorizate la nivelul UE și în conformitate cu standardele ESTA.

Având în vedere că floarea soarelui este una dintre principalele culturi melifere și luând în considerare importanța sectorului apicol din România, în acest an Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale nu a mai acordat autorizații pentru utilizarea în situații de urgență a produselor de protecție a plantelor pe bază de neonicotinoide pentru tratarea semințelor de floarea soarelui.

Ținând cont de potențialul ridicat de atac al dăunătorilor de sol Tanymecus dilaticollis și Agriotes spp. și luând în considerare faptul că nu există soluții care să permită menținerea competitivității fermelor din România, până la identificarea unor alternative chimice, este imperios necesară utilizarea de sămânță tratată în zonele unde fără o astfel de soluție cultura de porumb va fi compromisă, fermierii putând înregistra pierderi financiare considerabile la culturile de porumb.

În sezonul agricol 2020, semințele tratate de porumb vor fi folosite doar în zonele cele mai afectate de atacul dăunătorilor Tanymecus dillaticolis și Agriotes spp, unde se depășește pragul  economic de dăunare(PED).

Precizăm că informațiile apărute în Daily News 03/02/2020 nu fac obiectul autorizațiilor emise de către România în luna ianuarie 2020 şi considerăm că acestea se referă la proiectul de decizie discutat la nivelul Comisiei Europene în Comitetul de Apel din luna noiembrie 2019 prin care s-a propus interzicerea pentru România și Lituania de a repeta acordarea de autorizații în temeiul articolului 53 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009 pentru produsele de protecție a plantelor care conțin substanțele active clotianidin sau imidacloprid pentru utilizare la tratamentul semințelor de rapiță împotriva organismelor dăunătoare Phyllotreta spp. sau Psilliodes spp.”

Citește și

Comentariile sunt închise

Utilizăm cookie-uri pentru a vă asigura cea mai bună experiență pe site-ul nostru. Dacă veți continua să utilizați acest site, trebuie să vă exprimați acordul asupra acestui lucru. Accept Citeste mai mult