MADR, comunicat oficial despre obligațiile cultivatorilor de tomate
Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) a ieșit luni cu un comunicat oficial legat de obligațiile cultivatorilor de tomate beneficiari de subvenții.
„Având în vedere informațiile vehiculate în mediul online, referitoare la obligativitatea producătorilor agricoli de a fi înscriși în platforma «Sistem informatic integrat de management și monitorizare», în vederea asigurării trasabilităţii producției de tomate (SIMM) la momentul depunerii cererii de acordare a sprijinului, MADR face următoarele precizări:
Toate dosarele depuse și care urmează să fie depuse, până la data de 10 mai 2024, pentru acordarea ajutorului de stat pentru compensarea parțială a pierderilor la cultura de tomate în spații protejate, în contextul crizei provocate de agresiunea Rusiei împotriva Ucraina sunt eligibile fără a fi înscrise în platforma Sistem informatic integrat de management şi monitorizare (SIMM).
În acest sens, luni, 1 aprilie 2024, de la nivelul aparatului central al MADR a fost emisă o circulară în atenția tuturor coordonatorilor de direcții agricole din țară, spre corecta informare a potențialilor beneficiari”, se arată în comunicatul Ministerului Agriculturii.
Precizările vin după ce deputatul PSD Laurențiu Gîdei a semnalat pe rețelele sociale că, la finalul săptămânii trecute, directorul executiv al DAJ Galați, Nelu Costea, „se pare, candidat la poziția de primar din partea PNL pentru comuna Matca”, a adus în spațiul public informații eronate despre obligațiile cultivatorilor de tomate în spații protejate de a se înscrie în platforma SIMM „agitându-i, iritându-i pe cei peste două-trei mii de legumicultori (din zonă – n.r.) care deja au dosarele încheiate și depuse” pentru a beneficia de acest ajutor.