MADR anunta alocarea a peste 12 milioane de euro alocate unor noi proiecte

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale informează că în perioada 19 august 2019 – 31 ianuarie 2020 se vor desfășura sesiuni de depunere a proiectelor aferente componentelor A și  B din cadrul submăsurii 19.3 – Pregătirea și implementarea activităților de cooperare ale Grupurilor de Acțiune Locală – PNDR 2014-2020.

Componenta A presupune asistenţă tehnică pregătitoare pentru proiectele de cooperare ale GAL-urilor selectate, iar componenta B implică implementarea activităților de cooperare ale Grupurilor de Acțiune Locală.

Pentru această sesiune, alocarea disponibilă aferentă componentei A este de 3.224.238,45 Euro, iar pentru componenta B de 9.274.293,28 Euro.

Pentru a beneficia de sprijin privind asistența tehnică pregătitoare pentru proiectele de cooperare Grupurile de Acțiune Locală trebuie să demonstreze că au în vedere implementarea unui proiect concret de cooperare, ceea ce presupune identificarea obiectivelor și a tipului de proiect.

În ceea ce privește componenta B, sprijinul poate fi acordat doar cu condiția ca acțiunile de cooperare să contribuie la atingerea obiectivelor Strategiei de Dezvoltare Locală.

Ghidurile solicitantului pentru accesarea componentei A și B sunt publicate pe pagina de internet a Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, www.madr.ro, în cadrul secțiunii ”Dezvoltare rurală”.

Picture of Florentin Iuga
Florentin Iuga

 NOTĂ  Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 ATENȚIE!   Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.

Cele mai citite în ultimele zile

PUBLICITATE

  • Banner KWS

  • © AGRO TV 2025 | Toate drepturile rezervate | Este interzisă reproducerea integrală sau parțială, ori distribuirea conținutului, fără menționarea sursei.