MADR, anunț pentru apicultori de Ziua mondială a albinelor

Cu prilejul Zilei mondiale a albinelor, marcată în fiecare an la 20 mai, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) le reamintește apicultorilor condițiile de accesare a fondurilor disponibile prin Programul Național Apicol, a căror valoare se ridică în anul 2022 la peste 60 de milioane de lei.

„Ziua mondială a albinelor este marcată, în fiecare an, la 20 mai pentru a evidenţia importanţa albinelor pentru umanitate şi pentru a atrage atenţia asupra necesităţii protejării acestora, dar şi a altor polenizatoare. Data aleasă reprezintă ziua de naştere a lui Anton Jana, considerat un pionier şi un expert important al apiculturii moderne.

Apicultorii pot beneficia de fondurile disponibile prin Programul Naţional Apicol (PNA) pentru perioada 2020-2022. Bugetul total al PNA este de 169.621.000 lei, din care contribuția Uniunii Europene este de 50%, respectiv 84.810.500 lei, iar valoarea pentru anul 2022 este de 60.196.000 lei.

Nu uitați: Termenul de depunere a cererilor de intenție este 30 iunie și termenul limită de depunere a cererii de plată şi a documentelor justificative este 31 iulie 2022.

Vă reamintim că Programul Național Apicol vine cu o serie de modificări și completări menite să simplifice accesarea unor măsuri din program:

– au fost eliminate o serie de documente, respectiv copia actului care atestă autorizarea sanitară-veterinară pentru comercializare a furnizorilor de medicamente, precum și documentul care confirmă notificarea produselor proteice solide;

– s-a introdus posibilitatea depunerii copiei manualului de utilizare/a instrucțiunilor de montare și întreținere a acestor mijloace, după caz, în locul copiei cărţii tehnice;

– s-au definit produsele care intră în componența echipamentului de protecție, respectiv bluze/jachete apicole, pantaloni sau combinezoane apicole, mască apicolă si mănuși apicole, în vederea decontării corecte a acestora, ținând cont de faptul că au prețuri diferite la facturare;

– s-a definit categoria de „produse proteice solide”, respectiv produse proteice solide care se administrează ca atare, fără posibilitatea de a fi reconstituite, pentru clarificări și o aplicare unitară;

– s-a reglementat faptul ca membrii formei asociative care sunt beneficiari ai serviciilor de consultanță, promovare și/sau perfecționare să nu fie furnizori de astfel de servicii în cadrul Programului, evitându-se astfel crearea de condiţii artificiale;

– se reglementează posibilitatea redistribuirii sumelor neutilizate în cadrul unei acțiuni către celelalte acțiuni;

– se reglementează sancțiunea de excludere de la plată pentru refuzul controlului la faţa locului la data comunicată, precum și pentru lipsa produselor pentru care s-a solicitat sprijin în cererea de plată”, se arată într-o informare pe pagina de Facebook a MADR.

Imaginile folosite sunt pur ilustrative. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole