Ludovic Orban, despre dezastrul din Portul Midia: „Deja e o bomba ecologica”

Premierul Ludovic Orban le-a cerut miniştrilor de la Interne şi Transporturi să ia măsuri pentru a urgenta intervenţia în urma eşuării în Portul Midia a navei care transporta oi vii, subliniind că urgenţa maximă este legată de efectuarea tuturor operaţiunilor de descărcare a navei, de transport şi de incinerare a cadavrelor animalelor moarte.

„Reacţia reprezentanţilor din teritoriu mi-a arătat paralizia, delăsarea şi incapacitatea de a face faţă unor situaţii care reclamă o intervenţie serioasă şi foarte bine pusă la punct. Nu vreau să treacă acest eveniment fără ca cei care nu şi-au făcut datoria să fie demişi din funcţii”, a subliniat premierul în şedinţa de guvern de joi.

„Sunt responsabili acolo care nu şi-au făcut datoria şi care trebuie să fie demişi. Nu e aici noul preşedinte al Autorităţii Naţionale Sanitar Veterinare, domnul Robert Chioveanu. Trebuie să ştiţi că am luat decizia de a-l desemna pe Robert Chioveanu şi de a-l trimite la faţa locului, pentru că cel care avea delegate atribuţiile, respectiv vicepreşedintele Ciutac şi cu directorul Direcţiei Sanitar Veterinare, nimeni altul decât fostul preşedinte al ANSVSA, pe care l-am demis, au torpilat aproape integral intervenţia şi mai ales măsurile care ar fi trebuit luate imediat în situaţia respectivă”, a mai adăugat Orban.

Noul premier a calificat drept inadmisibil modul în care a acționat DSV pentru salvarea oilor de pe nava eșuată, considerând anormal faptul că a fost nevoie de intervenția medicilor veterinari și a organizațiilor neguvernamentale, pentru că Direcția Sanitar Veterinară nu a avut capacitatea să asigure o permanenţă în schimburi de minim trei-patru medici.

„Deja este o bombă ecologică. Nu trebuie aşteptat armatorul şi cu asiguratorul, trebuie somaţi să efectueze de urgenţă toate operaţiunile de descărcare a navei, de transport şi de incinerare, pentru că altfel riscăm să producem efecte extrem de grave. Din câte am înţeles, nava nu a fost abandonată şi costurile acestei operaţiuni trebuie să fie suportate de asigurător. Nu se poate aştepta termenul ăla între 10 şi 60 de zile, este o urgenţă absolută să demareze operaţiunea de evacuare mâine”, a mai spus Ludovic Orban.

Picture of Ionuț Fîntînă
Ionuț Fîntînă

 NOTĂ  Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 ATENȚIE!   Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.

Cele mai citite în ultimele zile

PUBLICITATE

reclama CLAAS

alcedo

naturevo copfort

reclama Agricover

reclama adama

reclama gratarescu

reclama lidea

reclama sixt

reclama timac agro

reclama natur grup

reclama aisr

reclama Deltateh

reclama corteva

reclama nhr agro partners

reclama fmc

reclama prima sementi

reclama sixt

reclama sumi agro

produse MARCOSER

reclama verdon

reclama carmeuse

reclama syngenta

logo AGROPRESS

© AGRO TV 2026 | Toate drepturile rezervate | Este interzisă reproducerea integrală sau parțială, ori distribuirea conținutului, fără menționarea sursei.