Pentru a avea recolte bune, lucrările agricole trebuie adaptate schimbărilor climatice

Factorii meteorologici au devenit hotărâtori în modul în care trebuie să se desfășoare lucrările agricole. Experiența i-a învățat pe cultivatorii de mur că vremea este unul dintre factorii decisivi pentru data când se realizează lucrările agricole de specialitate, mai ales atunci când țintesc recolte sporite. De aceea perioada de executare a unei operații poate să fie diferită de la an la an, însă ceea ce rămâne neschimbat este ritmicitatea acestora.

În județul Argeș, cultivatorii de mur care dețin plantații certificate ecologic, mai nou, își adaptează calendarul lucrărilor agricole nu în funcție de anotimp, cum au făcut până acum, ci mai degrabă în funcție de vreme.

Victor Dorobanțu, care deține o cultură bio de muri aflată în ultimul an de conversie, de câtva timp încoace a decis să nu mai aștepte luna martie pentru lucrările de tăieri și de curățare. Odată cu încălzirea globală, când iarna aproape că nu mai există ca anotimp, iar zăpada și temperaturile scăzute sunt de domeniul amintirilor, demarează lucrările agricole încă din ianuarie, pentru că vremea permite.

„În ianuarie, ghioceii erau înfloriți la noi, ce trebuia să mai aștept?! Și anul acesta am facut tăierile și legările drajonilor foarte devreme, în comparație cu alți ani. Și nu a fost deloc rău”, spune el.

Dacă în mod obișnuit se recomandă câteva lucrări de frezare a solului printre rânduri, anul acesta situația s-a schimbat și aici.

„Frezarea nu am mai executat-o decât o dată, pentru că a fost secetă. Am instalație de picurare și puț forat pe terenul meu, nu îmi puteam compromite recolta, cultura s-a dezvoltat bine, însă fără frezare am menținut mai multă apă în sol. Am îndepărtat buruienile dintre rânduri cu cositoarea”, spune femierul, care lucrează o suprafață de aproape două hectare.

Schimbarea a intervenit și când vine vorba de iarba de la rădăcina murilor, pe care în mod obișnuit o îndepărta. Tot din cauza schimbărilor climatice, caracterizate de temperaturi foarte ridicate, el recomandă ca plantele să rămână langă tufele de mur; le umbresc și le feresc astfel de arșița soarelui.

Și culesul fructelor este influențat de vreme.

„Anul trecut am recoltat începând cu 25 iulie, anul acesta s-a decalat puțin, grosul producției am livrat-o cam pe 10 august. Vremea, ea ne dicteaza tot în agricultură, iar calendarul lucrărilor îl adaptăm vremurilor, dacă vrem să facem treabă”, a mai spus pentru AgroTV Victor Dorobanțu.

Fermierii gândesc deja cu bătaie lungă și pun la punct strategia viitorului an agricol, care va fi configurată cu totul altfel, din cauza condițiilor meteorologice.

Imaginile folosite sunt pur ilustrative. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole