Lovitură dublă pentru micii fermieri – Consecințele anulării programului ”Rabla pentru tractoare”

fermieri un tractor pe ferma rabla pentru tractoare, fermierii români

Anularea programului „Rabla pentru tractoare” continuă să genereze nemulțumiri în rândul fermierilor mici și foarte mici, care au aflat oficial că inițiativa nu mai reprezintă o prioritate pentru Ministerul Mediului. După luni întregi de așteptări, pregătire de documente și promisiuni, agricultorii se confruntă acum cu o „lovitură dublă”, atât financiară, cât și administrativă.

Consultantul în fonduri europene Marian Dumitrache explică în ce mod anularea programului a afectat profund micile exploatații agricole. Potrivit acestuia, pe lângă șocul anulării sesiunii de depunere a cererilor, programul încă are efecte asupra fermierilor care plănuiau să acceseze linia de finanțare DR-14, care urmează să fie lansată anul viitor.

”Rabla pentru tractoare a ieșit complet din planurile Ministerului Mediului. A fost anunțat că programul nu va fi o prioritate în perioada următoare. Este un program care a făcut rău de două ori fermierilor, o dată pentru că fermierii și-au pregătit documentația, au depus cu încredere cererile, iar sesiunea s-a anulat.

Pe de altă parte, foarte mulți fermieri mi-au zis că și-au închis PFA-urile, întreprinderile individuale, tocmai ca să rămână eligibili pentru ”Rabla pentru tractoare”, program care s-a anulat, iar acum ei nu mai sunt eligibili pentru dezvoltarea fermelor mici în condițiile acestea. Așa că, dacă programul va fi puțin amânat, în așa fel încât să vină după deschiderea înscrierilor la APIA, ei și-ar putea face PFA din nou, dar nu vor mai avea vechime, au pierdut-o cu ocazia renunțării la prima formă asociativă”, a explicat Marian Dumitrache, la AGRO TV, în emisiunea ”Agricultura la Raport”.

Pentru exploatațiile mici, un tractor nou este adesea singura cale de a crește productivitatea și de a reduce costurile. Fără „Rabla pentru tractoare” și fără posibilitatea de a accesa măsurile pentru ferme mici, mulți agricultori riscă să rămână blocați ani de zile într-un nivel de dotare tehnică insuficient.

De curând, ministra mediului, Diana Buzoianu, a declarat că există alte priorități pe care Ministerul Mediului le poate finanța cu banii alocați inițial programului ”Rabla pentru tractoare”, ținând cont de faptul că fermierii au deja posibilitatea să acceseze programe de sprijin dedicate lor prin intermediul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

Important de precizat este faptul că programul ”Rabla pentru tractoare” a fost gândit, anunțat, lansat și anulat pe vremea fostului ministru, Mircea Fechet. Odată cu venirea Dianei Buzoianu la șefia Ministerului Mediului, aceasta nu și-a manifestat intenția de a relua programul, susținând alte tipuri de proiecte cu rol mai important pentru mediu.

Picture of Ionuț Fîntînă
Ionuț Fîntînă

 NOTĂ  Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 ATENȚIE!   Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.

Cele mai citite în ultimele zile

PUBLICITATE

reclama CLAAS

alcedo

naturevo copfort

reclama Agricover

reclama adama

reclama gratarescu

reclama lidea

reclama sixt

reclama timac agro

reclama natur grup

reclama aisr

reclama Deltateh

reclama corteva

reclama nhr agro partners

reclama fmc

reclama prima sementi

reclama sixt

reclama sumi agro

produse MARCOSER

reclama verdon

reclama carmeuse

reclama syngenta

logo AGROPRESS

© AGRO TV 2026 | Toate drepturile rezervate | Este interzisă reproducerea integrală sau parțială, ori distribuirea conținutului, fără menționarea sursei.